PSG l-a adus de la Benfica pe „viitorul Cristiano Ronaldo“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSG l-a adus de la Benfica pe „viitorul Cristiano Ronaldo“
Sport 26 Ianuarie 2017 / 17:06 277 accesări 0 comentarii
Gonçalo Guedes este o mare speranță a fotbalului portughez

Gonçalo Guedes este o mare speranță a fotbalului portughez

Clubul francez Paris Saint-Germain a anunţat miercuri seară, prin intermediul site-ului oficial, transferul atacantului portughez Gonçalo Guedes, de la Benfica Lisabona, pentru care a plătit aproximativ 30 de milioane de euro. În vârstă de 20 de ani, Gonçalo Manuel Ganchinho Guedes a semnat un contract valabil pe patru sezoane şi jumătate cu PSG, echipă la care va purta tricoul cu numărul 15.

Atacantul portughez, care a trecut miercuri vizita medicală, a debutat la nivel de seniori în octombrie 2014. De atunci, el a jucat 68 de meciuri pentru Benfica, în toate competiţiile, reuşind să marcheze 11 goluri şi să dea 16 pase decisive. La nivel internaţional, Guedes are două selecţii la naţionala Portugaliei, reprezentativă la care şi-a făcut debutul în 2015, sub comanda lui Fernando Santos, la vârsta de 18 ani, 11 luni şi 16 zile.

Gonçalo Guedes este cel de-al doilea jucător transferat în această iarnă de Paris Saint-Germain, după mijlocaşul german Julian Draxler, fotbalist cumpărat cu 40 de milioane de euro de la VfL Wolfsburg. Campioană în ultimele patru sezoane din Ligue 1, Paris Saint-Germain ocupă doar locul 3 în actuala stagiune a campionatului francez, la un punct în spatele formaţiei Nice şi la trei de liderul AS Monaco. PSG o întâlneşte pe AS Monaco duminică, într-o partidă programată pe Parc des Princes, în runda a 22-a din Ligue 1.

EVRA A SEMNAT CU OLYMPIQUE MARSEILLE

Și Olympique Marseille a anunţat un transfer miercuri seară, al fundaşului Patrice Evra, ultima dată la Juventus Torino, care a semnat un contract valabil pe un sezon şi jumătate cu gruparea de pe Stade Velodrome. Fundaşul stânga francez, în vârstă de 35 de ani, şi-a reziliat în această iarnă contractul cu Juventus şi a ajuns la un acord pe 18 luni cu Olympique Marseille.

Patrice Evra revine în campionatul Franţei după 11 ani, perioadă în care a mai jucat la Manchester United. În Ligue 1, Evra a evoluat la OGC Nice şi AS Monaco. La nivel internaţional, el are 81 de selecţii la prima reprezentativă a Franţei. Olympique Marseille se află pe poziţia a şaptea în actuala stagiune a campionatului Franţei, cu 30 de puncte acumulate în 21 de etape.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2259 secunde