Puigdemont riscă să fie extrădat din Belgia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Puigdemont riscă să fie extrădat din Belgia

Externe 02 Noiembrie 2017 / 09:23 891 accesări

Procesul împotriva fostului șef al executivului catalan Carles Puigdemont și altor membri ai cabinetului său destituit urmează să înceapă joi la Madrid, în contextul în care Puigdemont se află încă la Bruxelles și există posibilitatea prezentării de către Spania a unei cereri de extrădare pe numele său dacă el nu se prezintă în fața instanței, notează dpa. Paul Bekaert, avocatul belgian al lui Puigdemont, a anunțat că acesta nu va reveni în Spania pentru proces și a propus în schimb ca anchetarea clientului său să se desfășoare în Belgia. Audiența Națională a emis marți o citație pe numele lui Carles Puigdemont și al altor foști colaboratori ai săi pentru a compărea în fața instanței. În timp ce Joaquim Forn și Dolors Bassa, foști membri ai executivului catalan, au revenit marți seară la Barcelona, Puigdemont a rămas la Bruxelles.

Dacă fostul șef al executivului catalan nu se prezintă în fața judecătorilor spanioli pentru a depune mărturie, 'va exista probabil o cerere de extrădare adresată Belgiei și poliția belgiană îl va reține', a declarat Esteban Gonzalez Pons, eurodeputat spaniol din partea Partidului Popular (PP), pentru postul spaniol public de radio.

Puigdemont a ajuns luni la Bruxelles împreună cu mai mulți membri ai fostului său cabinet. După sosirea în capitala belgiană, el a promis că va continua să lupte pentru independența Cataloniei.

Procurorul general al Spaniei a anunțat luni că a cerut inculparea pentru nesupunere, răzvrătire și delapidare de fonduri a membrilor fostului executiv catalan condus Carles Puigdemont, precum și a membrilor parlamentului regional catalan care la 27 octombrie a votat declarația unilaterală de independență a Cataloniei. Dacă vor ajunge în fața instanței și vor fi găsiți vinovați, politicienii catalani riscă până la 30 de ani de închisoare.



12