Rafa Benitez ar putea reveni în Premier League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Premier League

Rafa Benitez ar putea reveni în Premier League

Sport 09 Martie 2016 / 14:54 387 accesări
Rafa Benitez şi-ar fi dat acordul de a o pregăti pe Newcastle începând de săptămâna viitoare

Rafa Benitez şi-ar fi dat acordul de a o pregăti pe Newcastle începând de săptămâna viitoare

Antrenorul Rafa Benitez este favorit să-l înlocuiască pe Steve McClaren pe banca echipei de fotbal Newcastle. Jurnaliştii englezi de la „The Sun” au anunțat că fostul selecţioner al Angliei va fi demis dacă nu câştigă cu Leicester. Primul pe lista şefilor de la Newcastle, Rafa Benitez, a fost deja contactat de conducătorii echipei de pe locul 19 din Premier League. În vârstă de 55 de ani, fostul antrenor al echipei Real Madrid şi-ar fi dat acordul de a o prelua pe Newcastle începând de săptămâna viitoare. Pe listă se află şi alte nume importante: britanicii David Moyes, Brendan Rodgers şi Nigel Pearson, dar şi fostul manager al echipei Borussia Monchengladbach, Lucien Favre, antrenorul de la Saint-Etienne, Christophe Galtier, și fostul selecţioner al Serbiei, Radomir Antic.

Steve McClaren a condus antrenamentul de marți al lui Newcastle. După ce a părăsit baza de antrenament de la Benton, le-a declarat jurnaliştilor că este puţin frustrat de faptul că nu a reuşit să stea deloc de vorbă cu managerul clubului, Lee Charnley. Fostul manager al naţionalei Angliei mai are însă o şansă: dacă va câştiga meciul de luni seară, cu liderul Leicester, va scăpa de demitere, spun jurnaliştii de la „The Sun”.

Dacă McClaren va fi demis, iar şefii lui Newcastle nu se vor înţelege până la urmă cu Rafa Benitez, favorit să antreneze pe „St. James' Park“ este elveţianul Favre, în vârstă de 58 de ani, care a demisionat de la Borussia Mönchengladbach în luna septembrie a anului trecut.

ARSENAL LONDRA S-A CALIFICAT ÎN SFERTURILE CUPEI ANGLIEI

Arsenal Londra s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale Cupei Angliei la fotbal, după victoria din deplasare cu Hull City, scor 4-0 (Giroud 41, 71, Walcott 77, 89), în optimile de finală ale competiţiei. Meciul a fost o rejucare, deoarece Arsenal a remizat pe teren propriu cu Hull City, scor 0-0. În sferturile de finală ale Cupei Angliei, Arsenal va juca împotriva echipei de primă ligă Watford. Celelalte partide sunt Manchester United - West Ham, Reading - Crystal Palace și Everton - Chelsea. Arsenal Londra, echipă antrenată de Arsene Wenger, ocupă locul 3 în prima ligă engleză de fotbal şi evoluează în optimile de finală ale Ligii Campionilor.

FARHAD MOSHIRI, PRINCIPALUL INVESTITOR LA EVERTON

Miliardarul iranian Farhad Moshiri a devenit, marţi, în mod oficial, principalul investitor al clubului de fotbal englez Everton, informează BBC. În vârstă de 60 de ani, Farhad Moshiri deţine 49,9% din acţiunile clubului Everton. Bill Kenwright, preşedintele clubului, a căutat un finanţator timp de zece ani. Moshiri a cumpărat 23% din acţiunile lui Robert Earl, fost director al lui Everton. Moshiri va participa la primul său meci ca oficial la Everton - Chelsea, în Cupa Angliei, sâmbătă seară. Everton ocupă în prezent locul 12 în Premier League. Kenwright, care a cumpărat Everton de la Peter Johnson pentru suma de 20 de milioane de lire, în 1999, și-a manifestat dorința de a vinde acţiunile încă din noiembrie 2007 şi l-a descris pe Moshiri ca fiind „partenerul perfect pentru a duce clubul mai departe”.

Taguri articol


12