Râie și păduchi în școli din Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Verificări la reintrarea în colectivitate

Râie și păduchi în școli din Constanța!

Sănătate 09 Octombrie 2018 / 15:40 6248 accesări

An de an, la reînceperea cursurilor după vacanța de vară, medicii și asistenții medicali din cabinetele școlare (în urban) și medicii de familie (în rural), au efectuat examenul medical pentru supravegherea activă a stării de sănătate în colectivitățile de antepreșcolari, preșcolari și elevi, anunță Direcția de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța.

Specialiștii DSPJ au explicat că scopul triajului este de a depista și izola precoce, înainte de intrarea în colectivitate, suspecții și bolnavii de boli contagioase.

Iată care sunt rezultatele triajului epidemiologic efectuat în unitățile de învățământ din județul Constanța în perioada 10 - 17 septembrie 2018:

astfel, au fost controlate 288 de unități (creșe, centre de plasament, grădinițe, școli, școli profesionale, școli speciale, licee) din mediul urban și rural și au fost examinați 69.754 de subiecți, dintr-un total de subiecți înscriși în număr de 75.671.

S-AU ÎNREGISTRAT 512 DE CAZURI DE ÎMBOLNĂVIRE!

Potrivit DSPJ, au fost depistate următoarele afecțiuni:

Varicelă =1; Angine = 185 cazuri; Angine cu SH = 2 cazuri; Alte boli infecțioase = 29 cazuri; Scabie = 10 cazuri; Pediculoză = 275 cazuri; Micoze = 10 cazuri. După primul examen s-a efectuat un recontrol, numai pentru scabie și pediculoză și au fost înregistrate: 6 cazuri de scabie; 114 de cazuri de pediculoză.

RECOMANDĂRI

”Pentru acești copii s-a recomandat repetarea tratamentului, reintrarea lor în colectivitate fiind permisă numai după rezolvarea cazurilor, pe baza avizului epidemiologic eliberat de medicul de familie sau medicul colectivității”, potrivit specialiștilor DSPJ.

Comparativ cu 2017, aceeași perioadă, când au fost triați 60.875 de subiecți și s-au înregistrat 430 de cazuri de îmbolnăviri se constată că s-au înregistrat mai puține cazuri de varicelă și angine și mai multe cazuri de pediculoză.

Taguri articol


12