Raluca Turcan lansează o petiție online pentru demiterea ministrului Sănătății și a lui Liviu Dragnea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Raluca Turcan lansează o petiție online pentru demiterea ministrului Sănătății și a lui Liviu Dragnea

Politică 14 Iulie 2017 / 13:41 442 accesări

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Raluca Turcan, a lansat vineri o petiție online pentru demiterea ministrului Sănătății, Florian Bodog, și a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, din cauza lipsei vaccinurilor. "PNL Sibiu lansează o petiție de demitere a ministrului Sănătății și a lui Liviu Dragnea din cauza lipsei vaccinurilor", a anunțat Raluca Turcan, într-o conferință de presă. Întrebată ce crede despre părinții care refuză vaccinarea copiilor, Raluca Turcan a afirmat: "Cred că părinții trebuie să fie obligați și să răspundă foarte sever în fața legii, dacă refuză să-și vaccineze copiii. Cred că trebuie un sistem legal care să oblige părinții să-și vaccineze copiii, iar dacă refuză lucrul acesta, atunci să își asume întreaga răspundere pentru îmbolnăvirea propriilor copii și a celor din jurul copiilor care sunt contaminați cu bolile respective. Și cred, de asemenea, ca obligativitate la acest sistem foarte strict de vaccinarea copiilor, ca statul să își facă datoria. Pentru că nu poți să obligi părinții să își vaccineze copiii, iar statul să nu pună la dispoziția părinților vaccinurile obligatorii".

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.1988 secunde