Răspund „prezent“ de 9 mai. Despre cine este vorba

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Răspund „prezent“ de 9 mai. Despre cine este vorba

Eveniment 08 Mai 2018 / 14:26 585 accesări

Cu ocazia zilei de 9 mai, Jandarmeria Constanţa organizează o serie de activităţi menite să marcheze acest moment deosebit de important pentru istoria Europei (sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial; Ziua Europei), dar şi pentru istoria românilor (proclamarea independenţei de stat).

Manifestările dedicate acestui eveniment debutează pe 9 mai, cu o serie de expuneri privind semnificaţia acestei zile, ce vor fi prezentate cadrelor militare de la reşedinţele unităţilor. Apoi, începând cu ora 10:00, reprezentanţii jandarmilor constănţeni participă la suita de activităţi din cadrul ceremonialului militar organizat de autorităţi la Monumentul Independenţei de Stat a României, situat în parcul de la Casa de Cultură, iar conducerea Jandarmeriei Constanţa va depune o coroană de flori, în semn de cinstire a eroilor. „Pentru desfăşurarea acestor activităţi într-un climat de ordine şi siguranţă, jandarmii constănţeni vor asigura şi măsurile de ordine publică în locaţia menţionată“, se precizează în comunicatul de presă.



12