Să ne imaginăm o confruntare la prezidențiale între cele trei stele apărute din senin. Ce vulnerabilități ar avea? Cum s-ar desfășura bătălia? În ce circumstanțe acest scenariu ar putea deveni realitate?

Dacă începem cu sfârșitul, vom spune că o competiție între cei trei ar fi de natură să reseteze imaginea României. Am avea trei candidați care nu au jucat niciun rol sub Ceaușescu. Niciunul nu s-a născut din laboratoarele vreunui partid politic de la sfârșitul secolului trecut. Nu cred că au vreun schelet în dulap și sunt personalități puternice. Bătălia dintre ei ar fi ca în poveste.

Am certitudinea că Liviu Pleșoianu se va bate pentru îndeplinirea ambițiosului program social al PSD, căruia mai recent i-a fost adăugată și componenta investițională. Dar Pleșoianu se va bate și pentru continuitate într-o reformă accelerată și amplă a Justiției. Pentru el, drepturile și libertățile fudamentale ale omului nu sunt o glumă. Și va utiliza discursul de prezidențiabil pentru a-și afirma răspicat asemenea crezul.

Rareș Bogdan va insista asupra upgradării parteneriatelor euroatlantice ale României, dar fără a neglija componenta națională. Având respect pentru conceptul liberal, nu mă îndoiesc că va face eforturi în direcția respectării în viitor a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din poziția de prezidențiabil, le va reda liberalilor onoarea de a fi și naționali și liberali în raport cu drepturile omului și cu dezvoltarea societăților cu capital românesc.

Pe Dan Barna îl cunosc cel mai puțin. I-am urmărit însă traiectoria. Nu e puțin lucru să vii în fruntea unei formațiuni politice turbate, sărite literalmente de pe fix, dedate la spectacole de joasă calitate în stradă și în Parlament, iar apoi, în scurt timp, să strunești acest cal nărăvaș, făcându-l apt să participe la turnir fără a-și arunca din șa călăreții. Barna are un discurs elevat și cumpătat.

Cei trei ar putea reprezenta principalele forțe politice din România. Pleșoianu, socialist până în vârful unghiilor, dar devenit din ce în ce mai european socialist, din partea celui mai mare partid - erodat după mulți ani de guvernare, în care a făcut și lucruri bune și care își manifestă deschis intenția de a se reseta și de a rămâne la guvernare. După atâtea înfrângeri din campaniile prezidențiale, PSD ar încerca din nou prin Pleșoianu să deschidă în forță ușile la Cotroceni.

Vom avea în bătălie în persoana candidatului PNL un politician neuzat, care poate oferi surprize, dar mai ales deschideri pentru o formațiune politică altoită defectuos cu fostul partid al lui Băsescu, și al cărei elan liberal a scăzut dramatic în utimii ani. Un partid strivit de piatra de moară care-i atârnă de gât și care poartă numele de Iohannis.

Am avea în persoana lui Barna un lider care a dus Piața Victoriei în Parlament, în UE, și care are intenția de a o duce și la Cotroceni. Pentru că și instituția prezidențială are nevoie de un suflu nou. Care nu mai poate veni din direcția unor lideri expirați.

Care e probabilitatea de a avea o confruntare a celor trei, un veritabil război al stelelor? Destul de mare. Cel mai simplu de răspuns este în cazul lui Barna. După aruncarea pe horn a lui Cioloș, într-o poziție importantă în UE, drumul spre președinție al lui Barna e deschis. În PSD, lucrurile s-ar putea tranșa repede. Dăncilă a afirmat că nu va candida la prezidențiale. Grupurile de baroni locali, aflați azi în tabere diferite, se anihilează reciproc și e greu de crezut că vor putea impune un lider prin jocul de interese. Se deschide astfel perspectiva în PSD ca un lider să se ridice în mod natural deasupra celorlalți și să ajungă să fie susținut pentru candidatura la prezidențiale. Dacă PSD pierde din nou prezidențialele pe mâna unui lideri puternic al partidului, eșecul va reverbera periculos anul viitor la locale și parlamentare. Dacă pierde însă pe mâna unui Liviu Pleșoianu, o face în mod cât se poate de onorabil. Și mai ales necostisitor. Acest tip de raționament s-ar putea să-l propulseze pe podium. Pentru moment, drumul lui Rareș Bogdan pare să fie barat de Ludovic Orban, care tocmai l-a lovit năprasnic în proiectul său politic de a relansa cea mai mare filială a PNL, București. Ion Cristoiu crede că în spatele acestei decizii scandaloase a lui Orban s-a afla Iohannis. Că Orban nu ar îndrăzni de capul lui să-i aducă o ofensă atât de mare unuia care trece drept protejatul președintelui. Tot ce se poate. Dar Iohannis nu e de capul lui. El joacă așa cum i se dictează. În special de la Berlin. Dacă Berlinul consideră că maurul și-a făcut datoria, îl poate arunca pe horn în poziția de președinte al Consiliului European sau într-o altă demnitate, care se negociază acum la Bruxelles. Și atunci afirmația lui, în sensul că 100% participă la cursa prezidențială, nu valorează nici cât o ceapă degerată. Deci Rareș Bogdan are și el șansa lui.

Numai că sunt mulți ani de când alegerile prezidențiale din România nu mai sunt decise doar de români. Jocul marilor interese transformă din această perspectivă România într-un veritabil poligon în care atât serviciile de informații ale partenerilor euroatlantici, cât și partidele politice din aceste state, trag toate sforile posibile. Fiecare grup de interese politice are în România proprii susținători. Fundații și ONG-uri. Oameni în presă. Oameni în servicii. Oameni la cel mai înalt nivel în partide. Decizia despre cine va fi președinte al României nu o ia doar poporul suveran. O iau în bună măsură alții. Ce forțe externe îl vor sprjini pe Barna? Nu cumva aceleași care au decis aruncarea pe horn a lui Cioloș? Ce forțe externe îl vor susține pe Bogdan? Nu cumva aceleași care l-au susținut pe Iohannis? Și ce spate extern ar putea să aibă candidatul PSD? Nu cumva el va proveni din marea familie a socialiștilor europeni, unde, prin compromisurile doamnei Dăncilă, PSD este din nou primit cu brațele deschise? Dar oare cu Pleșoianu cu tot? Oare Germania l-ar lua în brațe pe Bogdan, cu discursul naționalist al acestuia? Nu cumva vor fi puse condiții și în cazul lui Barna?