Reacția Universității ” Andrei Șaguna” la reținerea Profesorului Aurel Papari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
”PRESUPUSUL „ŞANTAJ” A FOST O PROVOCARE”

Reacția Universității ” Andrei Șaguna” la reținerea Profesorului Aurel Papari

Eveniment 01 Iulie 2017 / 13:03 3215 accesări

Universitatea „Andrei Şaguna” (UAŞ) respinge acuzaţiile de şantaj care au fost aduse în mod public Preşedintelui, Profesor universitar dr. Aurel Papari. În fapt, a fost vorba de o provocare, ce reiese, evident dintr-o simplă relatare a faptelor incriminate.

PRESUPUSUL „ŞANTAJ” A FOST O PROVOCARE

Potrivit unei practici curente a Universităţii „Andrei Şaguna”, de încurajare a absolvenţilor Facultăţii de Psihosociologie în practicarea meseriei pentru care dobândesc competenţe în timpul studiilor, acestora le sunt puse la dispoziţie, prin contracte de închiriere, spaţii adecvate în care să poată desfășura activități de consiliere. Aceste spaţii se află vizavi de sediul universităţii şi le sunt puse la dispoziţie contra unei sume modice de 100 de lei pe lună. Este evident că alternativa de a¬-şi găsi singuri spaţii pentru practicarea meseriei este mult mai costisitoare.

Una dintre absolventele care au încheiat contracte de acest fel, în acelaşi timp studentă la master la UAŞ, a văzut în această oportunitate, ce i-a fost oferită generos de universitate, un prilej de a face o speculaţie. Astfel, a subînchiriat, în mai multe ocazii, spaţiul respectiv, unei firme, pentru cursuri (plătite) de formare, fapt ce încălca prevederile exprese ale contractului încheiat cu universitatea. De aceea, ca urmare a constatării acestor abateri, în luna mai, masteranda, recunoscând încălcarea contractului şi prejudiciul adus, a acceptat să plătească suplimentar suma de 500 lei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare de funcționare, în repetate rânduri, a spaţiului, cu încălcarea, cu bună știință a condiţiilor contractuale.

Dacă Universitatea „Andrei Şaguna” ar fi avut intenţia de a face profit de pe urma acestor spaţii, şi nu de a da o şansă absolvenţilor săi de a pătrunde pe piaţa muncii, în domeniul lor de competenţă, este evident că le-ar fi putut închiria cu sume mai mari de 100 lei pe lună.

Ajunsă la finalizarea studiilor de master, studenta a făcut cerere să susţină examenul de dizertaţie, fără să plătească suma datorată de aproape 3 luni, de 500 de lei, corespunzătoare activităţilor desfăşurate în spaţiul închiriat de la UAŞ. Cu toate că avea cererea de susţinere a dizertaţiei avizată de secretariatul instituţiei, cerere cu care s-ar fi putut prezenta la casierie să achite taxa corespunzătoare examenului, masteranda nu a făcut acest lucru și a reclamat la poliţie că a fost condiţionată de plata celor 500 de lei din contract şi s-a prezentat la casieria universităţii plătind această sumă, pentru care i s-au eliberat documente justificative.

Ulterior, la descinderea poliţiei, s-a constatat că respectivele bancnote plătite la casierie erau marcate cu inscripţia şantaj, iar preşedintele UAŞ, Aurel Papari, care nu are, conform regulamentului instituţiei, nicio atribuţie în privinţa organizării examenelor de licenţă şi disertaţie, neputând împiedica înscrierea unui student la examenul de licență și/sau dizertație, a fost reţinut, din punctul nostru de vedere, abuziv.

Nu înţelegem cum poate fi acuzat de şantaj şi reţinut preşedintele unei instituţii de învăţământ superior pentru plata unei sume prevăzute într-un contract şi plătită la casierie, cu eliberarea de factură şi chitanţă.

Cu încrederea că veţi face publică poziţia noastră referitoare la acest incident regretabil,

Prorector,Prof. univ. dr. Andra Seceleanu

Citește șiProfesorul universitar Aurel Papari, reținut pentru șantaj!!!



12