Recidivistul care a bătut o salvamontistă, arestat pentru 30 de zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Recidivistul care a bătut o salvamontistă, arestat pentru 30 de zile

Eveniment 08 Februarie 2016 / 14:15 1074 accesări
Constantin Palesică

Constantin Palesică

Constantin Palesică, recidivistul care a agresat o salvamontistă într-un bar din staţiunea montană Straja, a fost arestat pentru 30 de zile, Judecătoria Petroşani emiţând un mandat în acest sens. Instanţa a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, a precizat judecătorul Iuliana Curuia, purtător de cuvânt, care a adăugat că Palesică va dus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva. Palesică a fost reţinut duminică pentru 24 de ore, după ce poliţia l-a ridicat pentru cercetări. El a fost condamnat în 2007, împreună cu alte patru persoane, pentru tentativă de omor, dar a fost eliberat condiţionat în 2013, notează site-ul local voceastrăzii.com.

În ceea ce îl priveşte pe jandarmul montan care a asistat la incident fără să intervină, Jandarmeria Hunedoara „a desemnat o comisie care a desfăşurat activitatea de teren, pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. La finalul verificărilor, comisia a stabilit ca Jandarmeria Hunedoara să sesizeze Parchetul Militar Timişoara, având în vedere că există posibilitatea unor fapte de natură penală. Jandarmul va desfăşura activităţi în altă structură până la finalizarea anchetei, pentru ca aceste cercetări să se desfăşoare corect”, a declarat, luni, maiorul Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara.

Reamintim că, la sfârşitul săptămânii trecute, salvamontista Miruna Inel (21 de ani) a fost bătută de recidivistul Constantin Palesică într-un bar din staţiunea montană Straja (Hunedoara), la incident asistând fără să intervină jandarmul montan Sorin Moldovan, aflat în timpul liber.

Taguri articol


12