Recordul lui Cristiano Ronaldo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CM de fotbal Rusia 2018

Recordul lui Cristiano Ronaldo

Sport 16 Iunie 2018 / 15:41 570 accesări
Cristiano Ronaldo a avut o evoluţie perfectă în meciul Portugalia - Spania (sursa foto: Facebook FIFA World Cup)

Cristiano Ronaldo a avut o evoluţie perfectă în meciul Portugalia - Spania (sursa foto: Facebook FIFA World Cup)

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, autorul celor trei goluri ale formaţiei sale în partida de vineri seară cu Spania, scor 3-3, a fost desemnat jucătorul meciului şi a stabilit un record greu de egalat. Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist care a înscrie la opt turnee majore. CR7 a marcat pentru Portugalia la EURO 2004, Cupa Mondială 2006, EURO 2008, Cupa Mondială 2010, EURO 2012, Cupa Mondială 2014, EURO 2016 şi Cupa Mondială 2018. De asemenea, el este al patrulea fotbalist din istorie care înscrie la patru ediţii ale turneelor finale de Campionat Mondial, după Uwe Seeler (Germania), Miroslav Klose (Germania) şi Pele (Brazilia).

Cristiano Ronaldo a ajuns la 84 de goluri marcate pentru reprezentativa Portugaliei în cariera sa, în 151 de jocuri. Cele mai multe goluri pentru o naţională le-a înscris atacantul iranian Ali Daei, 109, în perioada 1993-2006.



12