Reducerea numărului de ore în şcoli e un proces de durată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Educației, Monica Anisie:

Reducerea numărului de ore în şcoli e un proces de durată

Educație 21 Noiembrie 2019 / 18:56 1313 accesări

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, joi, că nu pot fi tăiate orele „din pix”, iar reducerea lor în programa din şcoli reprezintă un proces de durată. Întrebată dacă reducerea numărului de ore în şcoli este posibilă de anul viitor, Monica Anisie, ministru al Educaţiei, a declarat, joi, că va fi iniţiat în acest sens un dialog cu partenerii sociali. „Nu e vorba de o reducere a numărului de ore acum. Noi acum, fiindcă există o lege şi legea trebuie aplicată, împreună cu toţi partenerii noştri, vom iniţia dialogul pe tema revizuirii planurilor-cadru şi nu vom lua nicio decizie din pix, pentru că nu avem cum să facem asta, ci după o consultare serioasă, publică. Abia după ce vom realiza aceste noi planuri-cadru vom trece la realizarea programelor, pentru că nu pot rămâne aceleaşi când toţi copiii şi părinţii se plâng că programa e prea încărcată”, a spus Anisie. Ministrul a mai spus că reducerea numărului de ore este un proces de durată: „Este un proces de durată, în care îi vom avea alături pe toţi partenerii noştri sociali”. Reamintim că luni au fost promulgate modificările aduse Legii educației naționale, care prevăd reducerea numărului de ore în învățământul preuniversitar. În noua variantă a legii, elevii din clasele I-IV vor sta la școală 20 de ore pe săptămână, față de 19-22 de ore, cum era până acum; elevii de gimnaziu vor avea 25 de ore pe săptămână, față de 26-34 în prezent; cei de la liceu vor avea 30 de ore.

CLASA PREGĂTITOARE NU SE DESFIINȚEAZĂ

Ministrul Monica Anisiea mai făcut declarații joi și despre clasa pregătitoare. Întrebată dacă aceasta se va desființa, ea a răspuns că această variantă este exclusă. „Doamne fereşte, eu nu ştiu de unde anume s-a pornit cu acest… Este viziunea doamnei Andronescu. Acum, la conducerea Ministerului Educaţiei este altcineva, prin urmare vă spun foarte clar: este exclus ca la acest moment să se desfiinţeze clasa pregătitoare. Să nu uităm că totuşi eu am făcut parte din echipă care a realizat Legea nr. 1 din 2011, deci în 2012 am fost persoana care a introdus, împreună cu ministrul de atunci, clasa pregătitoare, deci nu se pune problema ca tocmai eu să fiu aceea care desfiinţează clasa pregătitoare”, a răspuns Monica Anisie.



Ştiri recomandate

12