Agenda publică a acestei săptămâni este monopolizată de discuțiile despre referendumul pe care Klaus Iohannis e „aproape” hotărât să îl convoace în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. Departe de a exista o problemă care necesită de urgență consultarea poporului, ori o temă reală, referendumul este văzut mai degrabă ca un vehicul electoral, capabil să aducă la urne pe cei care în mod tradițional nu se prezintă la vot și pe care Iohannis speră să îi determine să acorde sufragiul lor în favoarea listelor candidaților de dreapta în general și a PNL-ului în special, partid care ar trebui să-i fie platformă de lansare în cursa electorală pentru cel de-al doilea mandat.

Încă fără o întrebare pertinentă, fără un scop clar, doar cu un enunț de genul „popor, vreau să te consult”, referendumul promis de Klaus Iohannis, pentru organizarea căruia se vor cheltui destui bani, nu este nici pe departe vântul care ar trebui să sufle în pânzele zdrențuite ale corabiei electorale prezidențiale, așa cum pare la prima vedere, ci poate însemna deopotrivă sfârșitul carierei politice a actualului președinte.

În primul rând, modul în care este mimată de Iohannis consultarea pe tema referendumului nu face altceva decât să îndepărteze electoratul de idee. Prima consultare mimată a fost aceea cu așa-zisa societate civilă. Nu poți să nu remarci faptul că din cele 88.000 de organizații ale societății civile (câte erau înregistrate la ultima numărătoare oficială, făcută pe această temă în 2017) Iohannis a invitat la discuții reprezentanții doar a vreo 20 de organizații, cele prezente în ultimii ani în Piața Victoriei. Culmea, în timp ce se fotografia cu Klaus Iohannis, unl reprezentant al unui astfel de ONG - unul dintre cele mai „zgomotoase”, tocmai anunța pe pagina de Facebook că organizația este în moarte clinică din crasă lipsă de membri. Deci care e reprezentativitatea acestor așa-zise consultări?

Următorul pas a fost organizarea unor așa-numite consultări cu asociațiile profesionale din justiție, unde, chipurile, s-a discutat despre justiție în general, despre legile justiției și mai puțin despre referendumul hotărât. Dacă asociații profesionale precum cea condusă de judecătorul Dana Gârbovan nu ar fi fost prezente la întâlnire, ai fi avut impresia că este un dialog între Klaus Iohannis și asociațiile profesionale din magistratură controlate de Cristi Dănileț, un personaj cu o carieră pornită de la poziția de consilier al lui Macovei și ajunsă la funcția de judecător și al cărui destin profesional este mai degrabă legat de politică decât de magistratură.

Cu toate că, pentru Klaus Iohannis, organizarea referendumului pare o mișcare care să îi scoată din comă cariera politică, deși minimalizat, există pericolul ca acest referendum să însemne sfârșitul său politic. Dacă la scrutinul electoral procentul prezenței la vot va fi diferit la referendum față de europarlamentare, în sensul în care va fi mai mare cifra celor care votează la europarlamentare ignorând buletinul pentru referendum, iar acesta nu va fi validat, atunci visul lui Klaus Iohannis de a mai sta cinci ani fără chirie la Cotroceni, va fi spulberat. Cei care trag sforile în spatele președintelui, acele grupuri de interese care îi susțin politica, chiar Partidul Popular European care încearcă pe toate căile să îl ajute să rămână în scaun îl vor abandona. Probabil, poziția de favorit al dreptei în cursa prezidențială îi va fi luată de Dacian Cioloș și va fi o mișcare în genul celei făcute de Traian Băsescu în 2004, când fostul președinte al României l-a înlocuit pe „dragă Stolo” în paradigma candidatului anti PSD.

În altă ordine de idei, dacă PSD și ALDE se vor hotărî să își îndemne electoratul să boicoteze referendumul, atunci eșecul va avea repercusiuni nu numai asupra carierei lui Klaus Iohannis. Victime colaterale vor fi și Partidul Național Liberal, dar și Ludovic Orban, pentru că, dacă schimbarea de opțiune prezidențială a dreptei politice se va realiza, iar Cioloș va fi preferat în locul lui Iohannis, atunci principala „voce” a opoziției va fi USR-PLUS, un grup mult mai radical și violent, capabil să încalce regulile clasice ale jocului politic, un grup dornic să își găsească legitimitatea în politica europeană, inclusiv prin aderarea la marele grup politic al PPE, ori prin fondarea unui nou curent politic european.