Regele pornografiei spaniole are probleme cu legea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Regele pornografiei spaniole are probleme cu legea

Monden 09 Mai 2016 / 19:36 757 accesări
Ignacio Allende Fernandez

Ignacio Allende Fernandez

În Spania, regizorul și producătorul de filme porno Ignacio Allende Fernandez, cunoscut cu porecla Torbe, se află în custodia poliției din data de 25 aprilie, fiind acuzat de pornografie infantilă, relatează Russia Today. El a fost arestat împreună cu alți cinci bărbați, printre care și un cetățean ucrainean, după ce o minoră a reclamat la poliție că a fost drogată și forțată să înregistreze scene pornografice pentru Torbe. Fata ar fi fost abordată la Madrid, într-un bar, unde i s-a propus să joace în filme pentru adulți. Inițial a acceptat, dar mai târziu s-a răzgândit, fiind însă drogată și forțată să filmeze respectivele scene. Poliția spaniolă a identificat mai multe înregistrări ale lui Torbe înfățișând scene de pornografie cu minori, motiv pentru care duminică a lansat un apel public pentru identificarea victimelor producătorului de filme pentru adulți, care să se constituie parte civilă împotriva acestuia. S-a descoperit că cetățeanul ucrainean reținut odată cu Torbe avea o adevărată rețea de traficanți de carne vie prin care aducea ucrainence în Spania, unde le forța să filmeze scene de pornografie pentru Torbe.

Ignacio Allende Fernandez este fondatorul unuia dintre cele mai vechi și cunoscute website-uri pornografice din Spania, Putalocura. În 2006, Torbe a mai fost arestat pentru că a folosit o fată de 17 ani într-unul din filmele sale, dar a fost eliberat după doar două zile, după ce a afirmat că a fost păcălit de fată că este majoră.



12