Reguli noi pentru străinii din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reguli noi pentru străinii din România

Politică 10 Octombrie 2018 / 17:46 657 accesări

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 273 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, informează Agerpres. Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.194/2002 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014, în sensul asigurării transpunerii Directivei (UE) 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaţionale şi muncă „au pair”. „Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut”, prevede proiectul de lege. În legea în vigoare plata salariaţilor străini trebuia să fie cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe ţară, iar în cazul lucrătorilor înalt calificaţi salariul să fie la nivelul de cel puţin patru ori câştigul salarial mediu brut pe ţară.



12