Reguli stricte în peninsula Constanței pe durata festivalului Neversea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Reguli stricte în peninsula Constanței pe durata festivalului Neversea

Administrație 02 Iulie 2019 / 18:55 2224 accesări

Pentru cele patru zile ale festivalului Neversea, desfășurat în Constanța, în perioada 4-7 iulie, autoritățile locale au impus atât organizatorilor, cât și participanților reguli stricte. Printre altele, au fost luate măsuri privind accesul în zona peninsulară pentru a nu se crea blocaje.

Acces vor avea doar riveranii și agenții economici care își desfășoară activitatea în perimetrul restricționat în baza unui permis eliberat în acest sens. Tot ce trebuie să facă este să se prezinte la punctul „Acces Auto“ (Cherhanaua de Stuf, lângă bariera de la intrarea pe plaja Modern, dinspre port). Punctul „Acces Auto“ funcționează între orele 09.00 - 21.00. Menționăm însă faptul că riveranii care dețin deja permis auto de acces în zona peninsulară eliberat de Primăria Municipiului Constanța nu sunt nevoiți să procure unul special pentru această perioadă, ci doar cei care nu sunt deja în posesia unuia.

Primăria Constanța reamintește că, pentru buna desfășurare a evenimentului, începând de joi, 04 iulie, şi până luni, 08 iulie, se vor institui restricţii de circulaţie pe arterele care duc către locul de desfăşurare al festivalului, după cum urmează: str. Traian cu Valea Portului; Poarta 1; str. Traian cu str. Termele Romane; str. Traian cu bd. Tomis; str. Negru Vodă cu str. Ecaterina Varga; str. Yokohama, str. Salonic și str. Belvedere; str. Negru Vodă cu str. Mircea cel Bătrân; str. Mircea cel Bătrân cu str. Smârdan; str. Mircea cel Bătrân cu str. Decebal; str. Mircea cel Bătrân cu str. Eroilor; str. Bucovina cu str. Eroilor.

Parcarea autovehiculelor pe bd. Elisabeta va fi interzisă în perioada 02 - 08 iulie. De asemenea, se interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță, cu excepția autobuzelor RATC autorizate să efectueze cursele speciale.



Ştiri recomandate

12