„Relaţia medic-pacient, esenţială în tratamentul hepatitei“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Relaţia medic-pacient, esenţială în tratamentul hepatitei“

Sănătate 14 Decembrie 2017 / 18:11 1498 accesări

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) şi psihologul Cerasela Libeg au elaborat un set de recomandări pentru pacienţi şi medici astfel încât relaţia dintre aceştia să fie mai eficientă în perioada tratamentului. Sfaturile fac referire atât la prima interacţiune, cât şi la comportamentul pacienţilor şi medicilor în cadrul sedinţelor de consultaţie.

„Afecţiunile hepatice atrag după sine şi alte probleme în afara celor fizice: depresie, anxietate, stigmatizare şi exludere socială. Toate acestea îi transformă pe pacienţi într-o categorie extrem de vulnerabilă. În aceste cazuri este esenţială relaţia dintre pacient şi medic şi modul în care se pot obţine rezultate eficiente în perioada tratamentului. Recomandările noastre sunt de ordin general, aplicabile tuturor pacienţilor, dar cu atât mai utile celor cu boli precum hepatitele”, a declarat psihologul Cerasela Libeg, citată într-un comunicat al asociației. Comunicarea eficientă cu pacientul este extrem de importantă încă de la prima întâlnire. Pe fondul relaţiei medic-pacient se va construi abordarea bolii. „Primul sfat pe care îl dau unui pacient cu hepatită este să-şi găsească un medic cu care să interacţioneze bine, cu care să se potrivească. Din experienţa personală, ştiu cât este de important să ai încredere în medicul tău, să îi poţi pune orice întrebare şi să te consulţi pe toate variantele. Toate acestea implică o colaborare strânsă, de echipă, pentru că drumul tratamentului în cazul hepatitelor este unul lung, anevoios, cu multe momente grele. Din aceste motive, APAH-RO împreună cu doamna doctor psiholog Cerasela Libeg au decis să vină în ajutorul pacienţilor şi medicilor cu o serie de recomandări punctuale”, a precizat preşedinte APAH-RO, Marinela Debu.

Cum trebuie să se pregătească un pacient pentru consultaţie?

Să-şi stabilească exact scopul vizitei la medic. Scopul trebuie formulat în termeni realişti, de exemplu, definirea exactă a bolii pe care o are, circumscrierea ei într-un spectru de boli (ce tip de hepatită) şi analiza funcţională a acesteia; Expectanţele să fie raţionale. A nu se aştepta soluţii miraculoase sau asigurări absolute de evoluţie favorabilă şi liniară. Aşteptările adecvate vor creşte toleranţa lor la durere, disconfort, recăderi; Simptomele şi posibilele cauze să fie prezentate cât mai acurat. Este importantă precizarea oricărui simptom (caracteristici, de cînd se manifestă etc.), care poate fi relevant pentru diagnostic. Explicaţiile nu trebuie, însă, să fie încărcate cu date care nu au legătură cu boala; Să întrebe ce îl frământă în legătură cu boala. Ambiguitatea duce la un stres suplimentar, împovărător, de care poate scăpa discutând deschis cu medicul; Să aibă documentele medicale emise de specialişti (alte tratamente, intervenţii chirurgicale, vaccinuri, scrisori medicale, tratamente etc.). Comorbidităţile, dar şi evoluţia bolii pot fi uşor evidenţiate aşa, iar medicul va analiza mai repede şi mai adecvat cazul; Să fie însoţit sau să înregistreze discuţia. Pentru a nu pierde din vedere nimic din ceea ce medicul explică sau prescrie. Este indicat ca pacientul să fie însoţit de un apropiat care să noteze explicaţiile şi recomandările sau, cu permisiunea medicului, să înregistreze discuţia; Să refuze ceea ce consideră că nu este adecvat pentru el. Pacientul poate refuza ceea ce i se pare nepotrivit, terapiile faţă de care are rezerve. Medicul propune demersul terapeutic, dar acceptarea acestuia aparţine pacientului, printr-o decizie asumată; Să aibă o atitudine pozitivă, sinceră şi de colaborare. În fond, cel care are de câştigat este pacientul, care trebuie să devină parte a propriului tratament; Să discute despre problemele emoţionale. Este important să îşi exprime îngrijorările, nesiguranţa, dezamăgirea sau teama. Problematica psiho-emoţională poate complica evoluţia bolii, dacă nu este corect abordată. În timpul consultaţiei medicale, indiferent dacă este prima interacţiune sau vorbim de o relaţie în care este implicat un bolnav cronic, este important să se exprime congruenţa scopurilor medicului şi pacientului, acceptarea necondiţionată a pacientului, empatia faţă de acesta şi colaborarea ca formă de demers terapeutic.

Ce trebuie să urmărească medicul în relaţia sa cu pacientul?

Să se asigure că pacientul a înţeles recomandările sale şi le acceptă. Buna definire a problemelor determină înţelegerea sensului soluţiilor terapeutice propuse. Simpla lor enumerare şi explicare nu denotă şi asumarea acestor soluţii; Să răspundă la întrebările pacientului. Să îl încurajeze să discute despre ceea ce i se pare neclar. Clarificările crează siguranţă şi generează sentimentul de control al situaţiei; Să pună în perspectivă boală şi să ofere o imagine realistă a posibilităţilor de evoluţie. Să accentueze importanţa implicării bolnavului în propria recuperare şi în asigurarea, cât mai mult posibil, a unei vieţi de calitate superioară; Să nu renunţe la rigoare şi adevăr ştiinţific. Medicul trebuie să recomande metode de diagnostic şi tratament validate ştiinţific; Să motiveze pacientul. Să fie cooperant şi empatic, motivînd pacientul să manifeste aderenţa la tratament; Să prezinte disponibilitatea de comunicare şi altfel decât faţă în faţă. Posibilităţile de comunicare alternativă vor genera siguranţă şi încredere pentru pentru pacient, în controlarea situaţiilor critice.

APAH-RO va continua seria colaborărilor cu medici şi specialişti din domeniul medical pentru a veni în ajutorul pacienţilor cu afecţiuni hepatice din România astfel încât să treacă mai uşor peste această boală cu puternice efecte fizice şi psihice.

Taguri articol


12