Politehnica Iaşi a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, 2-2 (1-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii de fotbal.
Ieşenii au marcat primii, prin Guilherme Soares (28), apoi Farul a punctat de două ori în decurs de cinci minute, prin Eduard Radaslavescu (65) şi Rivaldinho (69). Alin Roman (78) a închis tabela.
"După 1-1 la Botoșani în etapa trecută, alb-albaștrii Constanței au facut 2-2 cu Politehnica Iași, după un meci în care a fost condusă, a întors apoi rezultatul pe tabelă, dar eurogolul lui Alin Roman i-a blocat un succes meritat. Farul a avut o posesie mai bună, a părut echipa mai proaspătă în primele 30 de minute din partea secundă, dar insuficient pentru un succes foarte important. Și dacă nu s-a făcut 3-1 la mingea trimisă în bară de Vînă, gazdele au egalat prin Roman cu un șut la vinclu de la 20m. Totuși, Farul ar fi trebuit să primească cel puțin o lovitură de la 11m la actiunile lui Alibec din prima repriză și apoi la Rivaldinho în prelungirile jocului, dar centralul a lăsat mereu jocul să continue", scrie clubul constănțean pe site-ul oficial.
"Pe mine mă interesau cele 3 puncte şi atât. A nu ştiu câta oară conducem şi luăm gol. Capul sus şi mergem înainte, va fi un an foarte greu. E sentimentul meu. Câteodată lucrurile îţi ies, câteodată nu, nu putem să stăm să ne plângem. Am făcut bine şi ceilalţi au muncit cât au putut. Trebuia să fim mai lucizi", a declarat Hagi după meci.
Poli Iaşi are două egaluri şi două eşecuri în ultimele patru etape.
Farul Constanţa are două egaluri şi un eşec în ultimele trei etape.
În tur, Farul s-a impus cu 2-0.