Replica Rusiei se lasă aşteptată în scandalul expulzării diplomaţilor! Ce va urma?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acum se evaluează nivelul de ostilitate al Washingtonului şi Londrei

Replica Rusiei se lasă aşteptată în scandalul expulzării diplomaţilor! Ce va urma?

Externe 28 Martie 2018 / 18:05 542 accesări
Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin: „Răspunsul va urma: un răspuns adecvat, destul de dur”

Şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin: „Răspunsul va urma: un răspuns adecvat, destul de dur”

După ce aproape 30 de ţări au luat o poziţie dură faţă de Rusia, expulzând pe bandă rulantă diplomaţi – este vorba despre scandalul otrăvirii fostului spion rus în Marea Britanie – miercuri, ministrul de externe adjunct al Rusiei, Serghei Riabkov, citat de Interfax, preluat de Reuters şi agerpres.ro, a declarat că Moscova va evalua nivelul de ostilitate al Washingtonului şi Londrei faţă de Rusia înainte de a riposta la expulzările coordonate de diplomaţi ruşi. În cea mai radicală acţiune de acest fel împotriva Moscovei de la încheierea Războiului rece, SUA şi ţări membre ale UE au anunţat expulzări coordonate de diplomaţi ruşi, ca represalii împotriva Kremlinului pentru otrăvirea cu agent neurotoxic a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la 4 martie pe teritoriul Marii Britanii. Rusia, care neagă cu înverşunare orice implicare în acest caz, a calificat acţiunea ţărilor occidentale drept un „gest provocator” şi a avertizat că va riposta. În acelaşi timp, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin, a recunoscut miercuri că printre diplomaţii expulzaţi figurează într-adevăr angajaţi ai acestui serviciu, informează Interfax în pagina sa electronică. „În rândul personalului Ministerului de Externe există reprezentanţi oficiali ai serviciului nostru, ofiţeri de securitate, foarte puţini. Acestea sunt persoane care s-au prezentat oficial în aceste ţări ca angajaţi ai SVR, asigurând interacţiunea cu serviciile speciale ale acestor ţări în cadrul aşa-numitului canal de parteneriat”, a explicat el. „Aceasta este o provocare cinică, foarte murdară, din partea unui grup cunoscut de ţări care creează pur şi simplu o atmosferă de rusofobie”, a declarat Narîşkin, fost preşedinte al Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), comentând respectiva decizie a ţărilor occidentale. Rusia, a spus el, regretă această decizie, dar va lua contramăsuri. „Răspunsul va urma: un răspuns adecvat, destul de dur”, a avertizat şeful SVR. Potrivit acestuia, Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei dispune de o gamă largă de instrumente pentru desfăşurarea activităţilor de recunoaştere în scopul protejării intereselor cetăţenilor ruşi oriunde în lume.

Taguri articol


12