Respect pentru un erou! Comemorăm un an de la moartea pompierului Daniel Fripis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Soția militarului a transmis un mesaj emoționant

Respect pentru un erou! Comemorăm un an de la moartea pompierului Daniel Fripis

Eveniment 29 August 2016 / 09:39 1106 accesări

Cu un an în urmă, pe data de 29 august, un erou se ridica la ceruri. Pompierul Marius Daniel Fripis a murit la datorie, încercând să salveze viețile altora. Avea doar 42 de ani. Luni dimineață, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Constanța a avut loc o slujbă de pomenire a celui care a fost Marius Daniel Fripis. Militarii spun că, pentru ei, Daniel Fripis nu a murit și este mai prezent ca niciodată în inimile lor. „Un erou nu moare niciodată. Amintirea lui este vie în inimile noastre și vom continua să ne arătăm respectul pentru colegul nostru care a căzut în misiune. Sunt cu gândul alături de familia lui, care l-a pierdut atât de tânăr. A fost un exemplu pentru noi toți. Odihnească-se în pace", a fost mesajul emoționant transmis de Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea".

Marius Daniel Fripis și-a pierdut viața la datorie, în urma exploziei unei butelii, în timp ce participa la o misiune pentru stingerea unui incendiu. Betty Fripis, soția eroului a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de socializare, în care a rememorat tragedia în care și-a pierdut sufletul pereche. „29 august 2015, o zi de sâmbătă. Eu, acasă și un pic la birou, Dani e de serviciu, iar Sebi e în drum spre munte. Suntem ușor îngrijorați de drumul lui Sebi cu mașina și discutăm la telefon. Mă surprinde grija lui Dani, de obicei, eu mă panichez. E ora 11.00. Glumește cu mine şi ne întoarcem fiecare la treburile noastre. Și sună din nou telefonul... Nu, nu e Dani! Un prieten îmi spune că Dani a avut un accident și închide. Mă îmbrac în grabă și plec fără să gândesc, vreau să-l găsesc. Îmi doresc cu disperare să fie viu și de aceea mă îndrept cu Cosmin spre spital. În oraș, sirene de salvare și de pompieri sună continuu. Profit de un semafor, cobor din mașină și încerc să aflu de la un coleg dintr-o mașină de pompieri unde e Dani. Mă vede, se închină, dă neputincios din umeri și mașina pleacă din loc. La 112, operatoarea îmi spune că explozia a avut loc pe strada Tabla Buții și totuși SMURD-ul merge spre spital. În urgență, un pompier e pe masa de consultații și sunt convinsă că e vorba de Dani și că e viu, dar nu e așa... Într-un târziu, mă tăvălesc de durere pe sălile spitalului, așa cum visasem cu vreo lună înainte și mă trezisem speriată, fără să știu de ce o fac... Dani murise", a scris femeia cuprinsă de durere.

Marius Daniel Fripis a fost avansat, post mortem, în grad de sublocotenent, iar președintele l-a decorat cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă“ în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari. Însă, înainte de a fi respectat ca militar, Daniel a fost iubit ca om.

„Aș putea să vorbesc la nesfârșit despre Dani al meu, despre Dani - tată, despre Dani - soț, despre Dani - prieten, despre Dani - cel care își iubea foarte mult nepoții, despre omul care m-a susținut si încurajat mereu în tot ceea ce am făcut. Astăzi știu că nimic nu mai poate fi schimbat. Iubitul meu drag a plecat într-o lume mai bună, într-o lume unde nu există griji, ne veghează de acolo, de Sus, din Ceruri. Ne lipsești enorm, dragul meu! Rămâi veșnic în sufletul meu ca o comoară adânc ascunsă, plină de amintiri frumoase! Odihnește-te în pace, iubitule! Te vom iubi mereu!", a mai scris soția eroului.

Citește și:

Familia pompierului care a murit la datorie, umilită de stat! Pensie de urmaș de 332 de lei...



12