Restricţii maxime pentru migranţi în Italia! Legea lui Salvini, adoptată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A trecut cu greu

Restricţii maxime pentru migranţi în Italia! Legea lui Salvini, adoptată!

Externe 28 Noiembrie 2018 / 17:43 626 accesări

Controversata lege propusă de ministrul italian de interne Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, care, printre altele, introduce restricţii pentru solicitanţii de azil şi extinde posibilităţile de a retrage protecţia acestora, a fost aprobată şi de Camera Deputaţilor după ce Senatul a adoptat-o în 7 noiembrie, informează agenţia EFE. Documentul, care mai prevede şi introducerea unor măsuri împotriva mafiei şi pentru întărirea siguranţei publice, a fost prezentat în cele două camere ale parlamentului ca un vot de încredere pentru guvern, tehnică utilizată pentru a preveni depunerea de amendamente şi a scurta procedura de aprobare, scrie sursa citată. Camera Deputaţilor a aprobat moţiunea marţi cu 336 voturi pentru şi 249 abţineri. Aproximativ 200 de persoane au demonstrat în faţa Parlamentului împotriva acestei legi controversate şi au organizat o înmormântare a drepturilor, denunţând rasismul. Într-o conferinţă de presă, Salvini a exprimat "o mare satisfacţie, nu atât în calitate de ministru, ci ca cetăţean italian'', deoarece - şi-a exprimat el convingerea - această lege ''va asigura mai mult calm, ordine, reguli şi linişte oraşelor''.

Noua lege este edificată pe trei piloni: imigraţia, securitatea publică şi lupta împotriva crimei organizate. În ceea ce priveşte imigraţia, textul prevede suspendarea permiselor de rezidenţă pe motive umanitare care au fost acordate pentru doi ani şi care oferă refugiaţilor acces la locuri de muncă şi securitate socială şi se introduc, în schimb, permise de un an de "protecţie specială". În plus, protecţia internaţională va fi refuzată dacă imigrantul are o condamnare definitivă, inclusiv pentru infracţiuni precum viol, trafic de droguri, furt sau deturnare de fonduri, iar mutilarea genitală este declarată drept "delict de alarmă socială deosebit".

Noua lege va prelungi perioada în care imigranţii pot rămâne în centrele de identificare, de la 90 de zile în prezent la 180, perioadă pe care guvernul eurosceptic al Mişcării 5 Stele şi al Ligii o consideră necesară pentru a identifica solicitantul. În plus,vor fi alocate mai multe fonduri pentru repatrierea voluntară a imigranţilor şi se va retrage protecţia celor care se întorc în ţara de origine, dacă aceasta nu se face din "motive serioase şi dovedite". Cu privire la siguranţa publică, noua lege prevede ca firmele care închiriază maşini să comunice datele clienţilor lor poliţiei pentru a le verifica istoricul şi pentru a evita posibile atentate comise la bordul unor automobile, pe modelul celor de la Nisa, Berlin sau Londra. Conform textului adoptat, agenţii de poliţie din oraşele cu peste 100.000 de locuitori vor putea să utilizeze în mod experimental pistolul cu electroşoc Taser, iar cluburile de fotbal ar trebui să-şi sporească contribuţia la siguranţa stadionului, alocând între 5% şi 10% din vânzările de bilete.

Legea extinde aplicarea aşa-numitului "Daspo" - interzicerea accesului la evenimente sportive pentru persoanele care au prezentat un comportament agresiv sau periculos - şi în zone dedicate târgurilor, pieţelor şi spitalelor. În fine, în ceea ce priveşte mafia, această nouă măsură legislativă prevede creşterea resurselor alocate entităţii care gestionează bunurile confiscate de la infractori şi liberalizează aceste proprietăţi, care vor putea fi achiziţionate de companii private, supuse unor "controale riguroase", astfel încât bunurile respective să nu ajungă în posesia clanurilor.



12