Revin ninsorile! Ce recomandă autoritățile județene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Revin ninsorile! Ce recomandă autoritățile județene

Administrație 14 Ianuarie 2017 / 14:49 3795 accesări

După ninsorile abundente din ultima săptămână, autoritățile suflă și în iaurt. Pentru că există toate șansele să avem parte de o nouă rundă de viscole, Consiliul Județean Constanța a lansat un apel către locuitori, prin care îi îndeamnă să nu se aventureze la drum la începutul săptămânii viitoare, când există posibilitatea să fim sub avertizare de cod galben de ninsori. Totodată, reprezentanții CJC au atras atenția primarilor, să se asigure că populația are provizii de alimente și apă potabilă precum și rezerve de carburant, să asigure degajarea străzilor de zăpada existentă, să facă o evaluare a cazurilor medicale din fiecare localitate, astfel încât, dacă situația o va impune, în cursul zilei de luni să poată asigura internarea femeilor însărcinate în ultimul trimestru sau a bolnavilor cu afecțiuni cronice în cele mai apropiate unități medicale. Potrivit datelor primite de la Administrația Națională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Dobrogea, în județul Constanța, în perioada 16 – 17 ianuarie, sunt așteptate precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare noaptea, viscolind şi spulberând zăpada.



12