Riscul ca în cadavrele oilor din nava eșuată la Midia să se dezvolte antrax

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Precizări ANSVSA Riscul ca în cadavrele oilor din nava eșuată la Midia să se dezvolte antrax
Sănătate 17 Decembrie 2019 / 19:15 2812 accesări

Ca urmare a informațiilor alarmante apărute în spațiul public referitoare la posibilitatea ca pe cadavrele oilor din nava eșuată, în luna noiembrie, în Portul Midia,să se dezvolte antrax care să prezinte o amenințare pentru sănătatea publică, ANSVSA face precizările din rândurile care urmează.

„Aceste cadavre nu pot reprezenta o sursă de contaminare cu sporiBacillus anthracisa apei mării sau a mediului din zona respectivă. Pentru a fi acceptate la export, toate animalele de la bordul navei au fost certficate clinic sanătoase, în exploatația de origine, de către un medic veterinar, starea de sănătate fiind confirmată la îmbarcare și de către medicii veterinari oficiali, din Punctul de Ieșire pentru export, din portul Midia. Mai mult, având în vedere că originea animalelor este România, acestea sunt vaccinate anual împotriva antraxului (acțiune prevăzută înProgramul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora). Se exclude riscul apariției antraxului atâta timp cât în efectivul respectiv nu s-au înregistrat animale cu forme clinice de antrax. În cazul ipotetic în care ar fi existat animale bolnave clinic de antrax și care au murit din cauza antraxului, în cadavrele nedeschise, forma vegetativă a bacterieiBacillus anthracisrezistă câteva zile, după care este distrusă de flora de putrefacție. Condiția ca forma vegetativă a bacterieiBacillus anthracis(agentul patogen al antraxului) să se transforme în spori, care reprezintă forma de rezistență a bacteriei în natură și respectiv, de contaminare a altor animale, a omului a mediului etc. este ca, acele cadavre să se deschidă în interval de 2- 3 zile pe sol, în condiții de uscăciune astfel încât forma vegetativă să vină în contact cu oxigenul atmosferic și să sporuleze. Chiar dacă rămân cadavre (presupuse ale unor animale bolnave de antrax în apa mării, acestea nu prezintă un pericol de contaminare, deoarece în mediul respectiv nu există oxigenul atmosferic necesar sporulării, iar forma vegetativă este eliminată de flora de putrefacție și de mediul salin.
Antraxuleste oboală infecțioasăprodusă deBacillus anthracis și este comunăomuluișianimalelor.“



Ştiri recomandate

12
Pagina a fost generata in 0.1826 secunde