Riscurile de securitate din zona Mării Negre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Riscurile de securitate din zona Mării Negre

Externe 17 Iunie 2019 / 15:04 562 accesări

Consiliul Uniunii Europene a exprimat preocupare, luni, în legătură cu provocările de securitate din regiunea Mării Negre, cerând respectarea legislaţiei internaţionale şi reiterând că Bruxellesul nu recunoaşte anexarea ilegală a regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia. "Consiliul UE reafirmă angajamentul pe termen lung de stimulare a prosperităţii, stabilităţii şi flexibilităţii în zona Mării Negre. Evidenţiază importanţa strategică din ce în ce mai mare a Mării Negre pentru Uniunea Europeană şi pledează pentru intensificarea implicării UE în cooperarea regională, pe baza iniţiativei Sinergia Mării Negre. În mod special, este evidenţiată importanţa utilizării noilor oportunităţi pentru dezvoltare economică, flexibilitate şi conectivitate în regiune şi dincolo de aceasta", anunţă instituţia, după adoptarea concluziilor privind angajamentul de cooperare în zona Mării Negre.

"Consiliul UE rămâne preocupat de provocările de securitate din zona Mării Negre. În acest context, Consiliul UE reiterează că respectarea legislaţiei internaţionale, inclusiv a principiilor independenţei, suveranităţii şi intergrităţii teritoriale, a Convenţiei ONU privind Dreptul maritim, inclusiv a libertăţii de navigaţie, precum şi a deciziilor UE şi a politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeei sunt fundamentale pentru abordarea UE în materie de securitate regională în zona Mării Negre", subliniază instituţia.



Ştiri recomandate

12