ROBORU' e sus, adică unde-ar trebui să fie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ROBORU' e sus, adică unde-ar trebui să fie

Economie 05 Iulie 2018 / 16:29 597 accesări
BNR consideră normală majorarea Robor, dar e îngrijorată de impactul creșterii asupra rambursării creditelor

BNR consideră normală majorarea Robor, dar e îngrijorată de impactul creșterii asupra rambursării creditelor

ROBOR-ul se află, la ora actuală, acolo unde ar trebui să fie, având o evoluţie normală, consideră banca centrală, dar impactul pe care creșterea indicatorului l-ar putea avea asupra capacităţii de onorare a datoriilor pentru companii şi populaţie e îngrijorător. „Creditul nu face parte directă din PIB, ci este o sursă de finanţare a unor componente din PIB. Poate să aibă o influenţă indirectă. Din punct de vedere practic, ce s-a întâmplat în ultimul an? A crescut creditul, chiar şi cu această majorare a ROBOR, care este, până la un punct, normală, în sensul că o perioadă a fost decuplată de rata dobânzii de politică monetară. A fost un exces de lichiditate pe piaţă, iar acum s-a reglat şi ROBOR este unde ar trebui să fie, adică peste dobânda-cheie“, a declarat, joi, viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească în piaţa interbancară, ajungând joi la 3,39% pe an, de la 3,34% pe an, cu o zi în urmă; este cea mai ridicată rată din februarie 2014 până în prezent.



12