Român căutat în SUA pentru că ar fi falsificat legitimații ale FBI și CIA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Român căutat în SUA pentru că ar fi falsificat legitimații ale FBI și CIA

02 Aprilie 2016 / 22:16 592 accesări

Anchetatori federali americani au cerut ajutorul publicului în găsirea unui român despre care afirmă că a fabricat și vândut legitimații false ale FBI, CIA și Agenției pentru Securitate Internă din Statele Unite, scrie foxnews.com.

Potrivit unui comunicat al Serviciilor de Imigrație și Vamale (Immigration and Customs Enforcement - ICE), românul în vârstă de 34 de ani a fost inculpat de un tribunal federal din statul Virginia în octombrie anul trecut pentru trafic de mărfuri contrafăcute și contrabandă.

Potrivit comunicatului ICE, se crede că românul trăiește în Germania. Interpol a emis de asemenea o așa-numită "Alertă Roșie" pentru arestarea lui și posibila extrădare în Statele Unite.

ICE afirmă că legitimațiile contrafăcute vândute de acest român au fost utilizate de cel puțin două ori de persoane neautorizate pentru a avea acces în zone de mare securitate.

Pentru prima dată, în ianuarie 2014, un bărbat a încercat să intre într-o zonă securizată a Aeroportului Național Reagan din Washington folosind o insignă contrafăcută a CIA. El a fost oprit după ce agenții de pază TSA au observat neconcordanțe între declarațiile bărbatului și acreditările sale.

Cea de-a doua tentativă de acces neautorizat a avut loc în august anul trecut când un bărbat înarmat cu un pistol a folosit o insignă și acreditări contrafăcute ale Agenției pentru Securitate Internă pentru a intra într-un complex nuclear din Carolina de Sud. El a fost arestat și acuzat că s-a dat drept agent federal.

Potrivit oficialilor americani, românul deținea o companie ce vindea legitimațiile online și le expedia din Germania către cumpărători din SUA, adaugă foxnews.com.

Taguri articol
RomânCăutatSUAFalsificareLegitimațiiFBICIA


12