România ar putea primi interdicţie la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
România ar putea primi interdicţie la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Sport 11 Ianuarie 2020 / 11:07 569 accesări 0 comentarii

Roxana Cocoş (30 de ani) şi Răzvan Martin (28 de ani), care au luat medalii pentru România la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra, au folosit steroizi anabolizanţi, România ajungând la 3 sportivi depistaţi pozitiv. Participarea țării noastre ar putea fi interzisă la ediţia de anul acesta a Jocurilor Olimpice de la Tokyo.

Cei doi halterofili au fost depistaţi pozitiv la reanalizare pentru steroizi anabolizanţi de către Comitetul Olimpic Internaţional, scrie GSP.ro. Federaţia Olimpică Internaţională reanalizează probele recoltate sportivilor la precedentele Jocuri Olimpice.

Ambii sportivi au folosit stanozolol, un steroid anabolizant care se foloseşte sub formă injectabilă şi tablete. E folosit pentru cei care vor să-şi îmbunătăţească starea fizică, dar arde şi foarte repede grăsimile. Roxana Cocoş a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2012, în timp ce Răzvan Martin a venit acasă cu bronzul.

„Toate naţiunile cu trei sau mai multe depistări pozitive la reanalizările de la Beijing şi Londra sunt pasibile de o interdicţie de un an”, se arată în regulamentul Federaţiei Olimpice Internaţionale.

Pe lângă cei doi, şi Florin Croitoru, un alt halterofil român, a fost depistat pozitiv la reanalizare cu steroizi anabolizanţi. Cazul său a fost prezentat în luna martie a anului trecut. Astfel, România ajunge la 3 halterofili depistaţi pozitiv, iar participarea la ediţia de anul acesta a Jocurilor Olimpice de la Tokyo i-ar putea fi interzisă.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2221 secunde