România rămâne deficitară la comerțul cu produse agroalimentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România rămâne deficitară la comerțul cu produse agroalimentare

Economie 18 Decembrie 2016 / 12:39 470 accesări

Facem ce facem și tot pe deficit rămânem în ceea ce privește comerțul cu produse agroalimentare. Cel puțin așa arată ultimele statistici, potrivit cărora, după primele trei trimestre din 2016, am exportat mai puțin cu peste 200 de milioane de euro decât am importat. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în primele trei trimestre ale anului curent am exportat produse agroalimentare în valoare de 4,322 miliarde de euro, în timp ce importurile au totalizat 4,57 miliarde de euro. În primele 9 luni din acest an, deficitul comercial cu produse agricole se situa la 254 milioane de euro, în timp ce, în perioada similară a anului trecut, România înregistra un ușor excedent, de circa 22,83 milioane de euro. Statistica MADR arată că, în topul importurilor din țările UE și terțe, domină carnea de porc proaspătă și refrigerată, cu 241 milioane de euro (141.640 de tone), și produsele de patiserie, brutărie și biscuiți - 177 milioane de euro (89.209 tone). În ceea ce privește exporturile, România obține cele mai mari încasări din livrarea cerealelor, în special grâul și meslinul (862,86 milioane de euro pentru 5,2 milioane de tone).



12
Pagina a fost generata in 0.2203 secunde