Românii fac abuz de antibiotice. OMS trage un semnal de alarmă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Românii fac abuz de antibiotice. OMS trage un semnal de alarmă!

Sănătate 24 Septembrie 2017 / 10:10 1313 accesări

Abuzul de antibiotice ne lasă fără apărare în faţa bacteriilor, care devin din ce în ce mai rezistente. Organizaţia Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă: riscăm să rămânem fără antibiotice noi, eficiente în faţa bolilor. Românii ignoră însă pericolul. Fără prea multe întrebări din partea farmacistei, poți reuși să cumperi antibiotice pentru o boală „imaginară“, aproape în orice farmacie românească. La fel poate face orice persoană care crede că are nevoie de acest tip de tratament, chiar dacă nu a trecut pe la medic.

De câte ori consumăm aceste medicamente fără că organismul nostru să aibă cu adevărat nevoie de ele, nu facem altceva decât să ne "împrietenim" bacteriile din organism cu aceste antibiotice. Aşa se face că, pe termen lung, riscăm ca, atunci când avem nevoie cu adevărat, să nu îşi mai facă efectul. Cei mai mulţi pacienţi ignoră însă acest aspect, iar medicii duc muncă de lămurire cu ei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia asupra pericolului uriaş la care am ajuns, tocmai din pricina uzului iraţional.

Şi mai grav este că cercetările în acest domeniu stagnează. Nu au fost descoperite noi molecule care să distrugă bacteriile rezistente. Iar companiile farmaceutice nu sunt încurajate să facă investiţii în domeniu, pentru că banii nu sunt recuperaţi.

Studii recente arată că bacteriile rezistente la antibiotice ar putea ucide până la 10 milioane de persoane pe an până în anul 2050, la fel de mult precum cancerul.



12