Românu' s-a născut asistat social

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trist, dar adevărat

Românu' s-a născut asistat social

Economie 11 Iunie 2018 / 17:49 836 accesări

În România predomină gena de-a nu face nimic și de-a aștepta pomană

În România predomină gena de-a nu face nimic și de-a aștepta pomană

Laurențiu Baciu (LAPAR): „Sunt sate cu mii de asistați social, mințiți de primari că rămân fără ajutoare dacă-s prinși la muncă“

Laurențiu Baciu (LAPAR): „Sunt sate cu mii de asistați social, mințiți de primari că rămân fără ajutoare dacă-s prinși la muncă“

Unii primari din mediul rural îi induc în eroare pe asistații sociali, spunându-le că vor rămâne fără ajutoare dacă sunt „prinși“ la muncă, spune președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu, citat de hotnews.ro - „Sunt ținuți sclavi și toată existența lor ține de Dumnezeul comunei. Singurii care au mai rămas la țară, în afară de cei bătrâni, sunt cei pe care i-ați văzut în week-end în autobuze. Cu ei ar trebui să îmbunătățim situația din agricultură. În mediul rural, 90% din activitate este agricolă, că-i sectorul vegetal, că-s legume sau animale. Dar trebuie să ai oameni, iar numărul celor care muncesc pe câmp este din ce în ce mai mic. Lipsesc și specializările. Au dispărut școlile profesionale, iar agricultura e destul de complicată acum“. Nici puținele investiții n-au ajutat, mai spune Baciu - „În ultimii 20 de ani au fost ceva investiții, dar multe în obiective care practic nu au viitor. Ne-am apucat să facem canalizare într-un sat în care mai sunt șase case. Au și asfalt până la poartă, deși nu mai merge nimeni pe el. Apă curentă, deși sunt fântâni în fiecare curte. Probabil că banii aceia trebuiau duși în altă parte“. Și, în continuare, sunt prea mulți asistați sociali sub controlul primăriilor. „La ora asta, nu ai cu să-i dai bani. Nu găsești oameni cre să vrea să muncească. Doar stau pe scările primăriei pentru ajutoare. Sunt cu sutele, cu miile. Știu o comună în județul Neamț unde sunt peste 1.000 de asistați. Vorbim de sume uriașe, de miliarde de euro, și nu mă refer doar la banii cash pe care îi încasează. Ei sunt scutiți de contribuții la sănătate, primesc lemne gratis, nu plătesc impozite, taxe, școli. Sunt născuți cu o genă care văd că predomină în România - aceea doar de a primi“, a conchis șeful LAPAR.



12