Rovana Plumb anunţă Comisia JURI că a achitat împrumutul de 800.000 de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rovana Plumb anunţă Comisia JURI că a achitat împrumutul de 800.000 de lei

Scrisoarea transmisă în ziua decisivă
Politică 30 Septembrie 2019 / 11:57 1736 accesări

Rovana Plumb a transmis o scrisoare Comisiei JURI din PE, în care precizează că împrumutul de 800.000 de lei a fost achitat cu două apartamente deţinute de aceasta în România, astfel datoria care a generat îngrijorări în cadrul audierii sale în comisie nu mai există.

„Având în vedere acest lucru, şi pentru a debloca această situaţie, am făcut paşi pe care sunt convinsă că JURI le va considera o soluţie adecvată. Astfel, am oferit creditorului rambursării (persoană fizică) două apartamente pe care le deţin în România, care sunt deja în declaraţia financiară şi aceasta a acceptat ca o plată integrală imediată a datoriei mele. În consecinţă, datoria care a generat îngrijorările dumneavoastră nu mai există. Cât de curând posibil, până pe 23 octombrie 2019 când Parlamentul European va vota noua Comisie, soluţiile menţionare mai sus vor fi puse în aplicare”, se arată în scrisoarea transmisă de Rovana plumb către Comisia JURI.

Redăm textul integral al scrisorii trimise de către Rovana Plumb, către Comisia JURI a Parlamentului European.

„Am luat la cunoştinţă schimbul de scrisori între dumneavoastră şi preşedintele David Sassoli, după examinarea declaraţiei mele financiare de interese în Comisia pentru Afaceri Juridice pe care o conduceţi. Înţeleg legitimitatea îngrijorărilor dumneavoastră asupra unui posibil conflict de interese, dar permiteţi-mi să exprim din nou buna mea credinţă în perspectiva îngrijorărilor dumneavoastră. Cu toate acestea, regret că, potrivit înţelegerii unora dintre membri JURI, Comisia a concluzionat că nicio soluţie nu ar putea rezolva posibilul viitor conflict de interese, Comisia l-a identificat şi astfel nepotrivirea mea şi inabilitatea mea de a exercita funcţia desemneată de preşedintele ales al Comisiei Europene, cât şi alte funcţii similiare, fiind definitivă şi complet decise. Credeam că răspunsurile mele la întrebările cu privire la felul în care văd să sting datoria au fost suficiente să înlăture îngrijorările membrilor. Dacă mi s-ar fi spus că acelea nu sunt soluţii adecvate pentru a înlătura conflictul de interese, atunci aş fi propus alte mijloace de a rezolva problema, pe care doar eu le-aş fi putut oferi şi pune în aplicare.

Având în vedere aceste lucruri, şi pentru a debloca situaţia, am făcut câţiva paşi pe care sunt încrezătoare că JURI îi va găsi ca fiind o soluţie adecvată. Astfel, am oferit creditorului (persoană fizică) rambursarea a două apartamente pe care le deţin în România, care deja sunt menţionate în declaraţia financiară şi aceasta a acceptat imediat, ca plata completă şi finală a datoriei mele. În consecinţă, datoria care a generat îngrijorări nu mai există. Soluţiile menţionate mai sus vor fi puse în aplicare cât mai curând, până pe 23 octombrie 2019, când Parlamentul European va vota Comisia.

În speranţa că acest aranjament vă va oferi ca preşedinte al Comisiei un teren propice pentru înlăturarea îngrijorărilor şi pentru a formula o opinie pozitivă asupra subiectului, rămân la dispoziţia dvs, totală de a aduce clarificări mai departe. Vă rog să acceptaţi consideraţia mea, Rovana Plumb, comisar european desemnat pentru Transporturi”, este scrisoarea Rovanei Plumb, către Comisia JURI.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European are, luni, o şedinţă extraordinară pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte conflictul de interese, în cazul Rovanei Plumb. Forul legislativ a dat vot de suspendare pentru aceasta în poziţia de comisar european pe transporturi. Comisia JURI va evalua conflictul de interese real sau potenţial şi al candidatului Ungariei pentru funcţia de comisar european, Laszlo Trocsanyi. Şedinţa Comisiei urmează să aibă loc, luni, în intervalul orar 11.30 - 12.30, ora României, au spus surse europene.

Viorica Dăncilă a declarat că suspendarea procedurii în cazul Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european pe transporturi nu o face să aibă mai puţină încredere sau apreciere pentru aceasta. Premierul a scris, pe Facebook, că Plumb are, în continuare, susţinerea necondiţionată. Ea a mai spus că speră ca răspunsul Comisiei JURI să fie unul pozitiv, „în acord cu propunerea făcută de România şi susţinută de preşedintele Comisiei Europene”.

Anterior votului de joi de respingere a Rovanei Plumb, Comisia JURI i-a trimis acesteia o scrisoare, în care i-a cerut lămuriri despre un împrumut de 800.000 euro şi acţiuni la o companie, care nu ar figura în declaraţia de avere depusă la Bruxelles.



12