Rugby Europe a anunţat sancţiunile rugbyştilor spanioli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După incidentele de la finalul partidei Belgia - Spania

Rugby Europe a anunţat sancţiunile rugbyştilor spanioli

Sport 18 Aprilie 2018 / 11:20 545 accesări

Federaţia Română de Rugby a anunţat deciziile de marţi ale Comisiei Judiciare Independente din cadrul Rugby Europe, în urma incidentelor de la meciul Belgia - Spania, scor 18-10, disputat la 18 martie, la Bruxelles. La finalul acestei partide, arbitrul Vlad Iordăchescu a fost agresat de mai mulţi componenţi ai echipei Spaniei, nemulţumiţi de maniera de arbitraj a românului.

Cele mai mari sancţiuni le-au primit Sébastien Rouet, 43 săptămâni de suspendare, şi Guillaume Rouet, 36 săptămâni de suspendare, pentru agresiune fizică şi verbală a unui oficial. Jucătorii Pierre Barthere, Lucas Guillaume şi Mathieu Belie au fost suspendaţi câte 14 săptămâni pentru acte şi cuvinte ameninţătoare la adresa unui oficial de meci.

Jucătorii pot face apel în termen de şapte zile de la comunicarea în scris a deciziei. Plângerea pentru comportament neadecvat, depusă împotriva Federaţiei Spaniole de Rugby, urmează să fie analizată.

Naţionala de rugby a României a obţinut calificarea la Cupa Mondială din Japonia, din 2019, în urma victoriei Belgiei, în ultima etapă din Rugby Europe Championship.

Spaniolii au considerat că succesul Belgiei s-a datorat lui Vlad Iordăchescu, arbitrul român fiind alergat după meci, pentru da socoteală, prestaţia sa avantajând decisiv, după părerea ibericilor, formaţia gazdă, care a beneficiat de 19 decizii favorabile.

Federaţia Spaniolă de Rugby a cerut oficial rejucarea meciului cu Belgia şi aşteaptă decizia World Rugby.



12