S-a adoptat rezoluția ONU care solicită SUA să-şi retragă decizia privind Ierusalimul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a adoptat rezoluția ONU care solicită SUA să-şi retragă decizia privind Ierusalimul

Externe 22 Decembrie 2017 / 08:30 710 accesări
La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel

La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi o rezoluţie care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel, informează agenţiile de presă internaţionale. Rezoluţia a fost adoptată cu votul favorabil a 128 de ţări membre, nouă voturi contra şi 35 de abţineri. Australia, Canada, Mexic şi Filipine s-au aflat printre ţările care s-au abţinut de la vot. SUA au făcut luni uz de dreptul lor de veto la o rezoluţie propusă de Egipt condamnând recunoaşterea de către Washington a Ierusalimului drept capitală a Israelului. Documentul a fost aprobat de ceilalţi 14 membri ai Consiliului de Securitate al ONU.

La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.

Taguri articol


12