S-A AFLAT! De ce a murit tânăra care a născut la Spitalul Privat „Isis“?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nimeni nu s-a așteptat la asta

S-A AFLAT! De ce a murit tânăra care a născut la Spitalul Privat „Isis“?

Sănătate 25 Ianuarie 2018 / 17:21 16466 accesări

Decesul unei tinere mame care a născut la Spitalul Privat „Isis“ a căzut ca un trăznet pentru familie, dar și pentru lumea medicală. Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța au făcut totul pentru ca tânăra mamă care a născut la Spitalul Privat, aflată în stare gravă, cu ruptură de uter, să fie salvată. ”A ajuns la SCJU, de la Isis, într-o stare extrem de gravă. Personalul medical de aici a reacționat foarte prompt. În scurt timp de când a ajuns la SCJU, a fost stabilizată și a și intrat în sala de operație. A fost o operație complexă. S-au alocat resurse medicale foarte importante. Din câte îmi amintesc, 15 unități de sânge, 9 factori de coagulare, 19 unități de soluții perfuzabile, albumina umană, antibiotice de ultimă generație etc.”, a declarat șeful Clinicii Obstetrică Ginecologie I a SCJU Constanța, prof. univ. dr. Vlad Tica. A fost un efort extraordinar, însă rezultatele nu au fost cele dorite. Numai la SCJU, pacienta a suferit 3 stopuri cardio-respiratorii resuscitabile pe masa de operație, și s-ar părea alte două la Spitalul Privat ”Isis”. Menționăm că sarcina femeii a fost una la termen, copilul este bine. Ea mai are un copil pe care l-a născut prin intervenția operației de cezariană, deci avea uter cicatriceal. Această sarcină a avut loc pe cale naturală. S-ar părea ca uterul s-a rupt în momentul în care s-a încercat scoaterea placentei, iar ruptura s-ar fi produs pe respectiva cicatrice. Asemenea cazuri sunt menționate în literatura de specialitate, existând chiar situații când uterul se rupe în timpul sarcinii, deci până ca fătul să ajungă la termen. Menționăm că și la SCJU au existat astfel de cazuri, pacientele fiind salvate, apelându-se la operații radicale pentru oprirea hemoragiei, histerectomie totală.

CE SPUNE SPITALUL PRIVAT ”ISIS”?

Vă prezentăm integral punctul de vedere al Spitalului Privat Isis: ”În e 24 ianuarie 2018, la ora 00.26, a avut loc naşterea pe cale naturală a unui făt viu de sex masculin, cu greutate 2600 gr, Apgar 8-9, cu adaptare neonatală bună. Nou-născutul are stare generală bună şi se află sub supravegherea specialiştilor secţiei de Neonatologie din spitalul nostru. Referitor la evoluţia travaliului şi a naşterii, acestea au decurs normal, sub atenta monitorizare a parametrilor vitali materni şi fetali de către echipa medicală. În situaţia dată, vorbim despre un sindrom hemoragic supra-acut post-partum, determinat de o anomalie placentară rară, complicaţie ce nu poate fi decelabilă antepartum, cu prognostic foarte grav. Sindromul hemoragic este principala cauză de mortalitate maternă conform ghidurior clinice de Obstetrică-Ginecologie şi statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Hemoragia post-partum este o complicaţie care poate să apară atât în cazul femeilor care nasc natural, cât şi prin operaţie cezariană. Urmare a apariţiei acestei complicaţii severe, echipa medicală a efectuat toate manevrele şi procedurile impuse în acest caz şi s-a decis transferarea pacientei la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din cauza complexităţii şi gravităţii cazului şi nevoii de implicare a unei echipe multidisciplinare. Pe parcursul monitorizărilor prenatale, inclusiv în cadrul episodului de spitalizare actual, au fost discutate cu pacienta modalităţile de naştere, cu prezentarea beneficiilor şi riscurilor aferente fiecăreia, pacienta alegând informat o naştere naturală pe uter cicatricial post-cezariană.

Menţionăm că, din punct de vedere medical, pacienta a îndeplinit condiţiile pentru travaliul de naştere post-cezariană, aşa cum sunt enunţate în literatura de specialitate. Transferul s-a realizat conform procedurii de transfer interclinic, s-a luat legătura cu echipa secţiilor ATI şi Obstetrică-Ginecologie ale SCJU Constanţa, fiind comunicate toate informaţiile şi datele relevante pentru caz, în vederea pregătirii intervenţiei chirurgicale de urgenţă. Echipa Isis Hospital va continua să încurajeze naşterea naturală, considerând că este dreptul oricărei femei să cunoscă şi să decidă informat modalitatea de a naşte. Suntem alături de familie şi vom oferi întregul nostru sprijin şi suport acesteia”.

Citește și:

IMPRESIONANT! Ultimele clipe de viață ale femeii care a murit după ce a născut!

TRAGIC! A MURIT la scurt timp după ce a născut!



12