Să mâncăm sănătos vara! Știați ce conțin pepenii verzi și galbeni?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Să mâncăm sănătos vara! Știați ce conțin pepenii verzi și galbeni?

Sănătate 17 Iulie 2016 / 16:57 599 accesări

Vara este anotimpul preferat de mulți dintre noi pentru că pe piață se găsesc la discreție tot felul de fructe și legume proaspete. Multe dintre ele ne ajută să trecem mai ușor peste efectele produse de caniculă asupra organismului uman, pentru că ele fac parte din alimentația așa-numită ușoară. Pentru a evita răcorirea cu înghețată, medicii recomandă ca fructe de sezon pepenele, fie că este galben, fie că este roșu. Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Constanța, dr. Loti Popescu, prezintă informații extrem de utile despre pepene. Astfel, miezul pepenului roșu conţine peste 95% apă, 0,3% protide, 1% acizi organici, 3 - 5% hidraţi de carbon, 60 mg% potasiu, cantităţi foarte mici de sodiu, 4 mg% calciu, 5 mg% fosfor, 0,2 mg% fier, vitamina A, câte 0,02 mg% din vitaminele B1 şi B2, 0,1 mg% niacină şi cca 3 mg% vitamina C. Pepenele verde conţine 12 kcal/100 g miez. ”Prin conţinutul ridicat în apă, are proprietăţi diuretice. Se recomandă în litiaze renale şi ale vezicii urinare, în hiperuricemii (gută) prin acţiunea sa diuretică - se fac cure de sezon, câte 1 - 2 kg/zi. În medicina tradiţională, seminţele de pepene verde (şi de pepene galben) se recomandă în litiaza renală şi biliară, indicaţie terapeutică ce pare a fi explicată prin existenţa în seminţe a unei enzime cu acţiune litotritică”, explică medicul. În cazul pepenelui galben, este bine de știut că, dacă îl consumăm în cantitate mare, este greu digerabil. El conţine 90 - 95% apă, 0,6 - 1% protide, 0,1% grăsimi, 3 - 6% glucide, 25 - 3.000 U.I. vitamina A, câte 0,03 mg% vitaminele Bl şi B2 şi mici cantităţi de vitamina C.

Conţine și săruri de potasiu (75 mg%), calciu (1 mg%), fosfor etc. Valoarea energetică este de 30 kcal/100 g. ”Este mult mai slab ca efecte terapeutice decât pepenele verde, dar este un bun laxativ vegetal, comparabil cu prunele uscate. Se recomandă în anemii, constipaţie, hemoroizi, litiază urinară, reumatism şi tuberculoză pulmonară. Este contraindicat în diabet, în colite, enterite şi dispepsii. Sucul proaspăt are efecte laxative”, a adăugat dr. Popescu.



12