S-a plictisit lumea de iPhone?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a plictisit lumea de iPhone?

Economie 27 Ianuarie 2016 / 17:10 564 accesări
În primul trimestru fiscal al anului, vânzările iPhone au înregistrat cea mai slabă creștere de la lansarea în piață (2007)

În primul trimestru fiscal al anului, vânzările iPhone au înregistrat cea mai slabă creștere de la lansarea în piață (2007)

Vânzările de iPhone ale Apple au înregistrat în primul trimestru fiscal, încheiat în decembrie, cea mai slabă creştere de la lansarea în piaţă, în 2007, compania anticipând că veniturile din actualul trimestru vor scădea cel mai mult din ultimii 15 ani, transmite „Wall Street Journal“. Compania a vândut în trimestrul trecut 74,77 milioane de iPhone-uri, faţă de 74,5 milioane de unităţi în urmă cu un an. Creşterea, de sub 1%, este sub aşteptările analiştilor. Pe de altă parte, vânzările de tablete iPad au scăzut în ultimii doi ani, la fel ca și vânzările de computere Mac. Pentru actualul trimestru, care se va încheia în martie, Apple anticipează venituri de 50 - 53 miliarde dolari, care ar marca primul declin din ultimii 13 ani. Şi profitabilitatea va avea de suferit - Apple prognozează o marjă brută de 39 - 39,5%, faţă de estimarea de 39,97% a analiştilor. În trimestrul încheiat în decembrie, profitul net a crescut cu 1,9%, la 18,36 miliarde dolari, de la 18,09% în urmă cu un an. Veniturile Apple au crescut cu 1,7% în aceeași perioadă, la 75,87 mililiarde dolari, acesta fiind cel mai slab avans după iunie 2013, înainte de introducerea iPhone 5S, când veniturile au urcat cu 0,9%. Directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat pentru „Wall Street Journal“ că anticipează creştere pentru iPad şi servicii precum Apple Music şi alte proiecte. Acţiunile Apple au scăzut cu 13% în primul trimestru fiscal, iar după anunţarea rezultatelor, cu peste 2,6%.

Taguri articol


12
Pagina a fost generata in 0.224 secunde