Salariul mediu net în Judeţul Constanţa a crescut cu 16% în luna martie 2023 față de perioada similară a anului trecut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Evoluţia principalilor indicatori statistici ai Judeţului Constanţa în perioada ianuarie-martie 2023

Salariul mediu net în Judeţul Constanţa a crescut cu 16% în luna martie 2023 față de perioada similară a anului trecut

Economie 31 Mai 2023 / 14:00 1689 accesări

Numărul salariaţilor din judeţ, la sfârșitul lunii martie 2023, este de 198,2 mii persoane, cu 819 persoane mai mare decât cel din luna februarie 2023 și cu 3118 persoane mai mare decât cel din luna martie 2022. Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna martie 2023 de 6124 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost de 3828 lei, cu 14,9%, respectiv cu 16,8% peste nivelul înregistrat în luna martie 2022. Luând în calcul rata inflaţiei din ultimele 12 luni, câştigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mare cu 2,0% în luna martie 2023 faţă de martie 2022.

Numărul turiştilor sosiţi în primele trei luni din 2023 a fost de 62,9 mii persoane, faţă de 51,6 mii persoane în perioada ianuarie-martie 2022, înregistrându-se o creștere de 21,9%. Și numărul înnoptărilor este mai mare cu 12,9% în perioada ianuarie-martie 2023 față de perioada ianuarie-martie 2022: 143,8 mii înnoptări în primele trei luni din 2023, faţă de 127,4 mii înnoptări înregistrate în primele trei luni din 2022.

Turiştii străini, în număr de 6844 persoane, sosiți în primele trei luni din 2023, sunt cu 27,7% mai mulți decât străinii sosiți în perioada ianuarie-martie 2022 (5360 persoane) şi deţin o pondere de 10,9% în totalul turiştilor. Cei mai numeroși străini care au vizitat județul nostru în perioada ianuarie-martie 2023 sunt cei din Statele Unite ale Americii (1811 persoane).

La sfârşitul lunii martie 2023 sunt înregistraţi 6314 şomeri, cu 153 mai puțini decât numărul șomerilor înregistraţi în luna februarie 2023, dar cu 353 mai mulți decât cei înregistraţi în luna martie 2022. Din totalul şomerilor, 65,1% sunt femei. Primesc indemnizaţie de şomaj 2493 persoane, iar 3821 persoane sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului în luna martie 2023 este de 2,3% față de 2,2% în martie 2022. Rata şomajului este mai scăzută în judeţul Constanţa decât media pe ţară (3,0%).

Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat (fără agricultori), în trimestrul IV 2022, este de 149199 persoane, cu o pensie medie de 1890 lei pe lună.

În luna martie 2023 preţurile de consum (la nivel naţional) sunt cu 2,34% mai mari decât în decembrie 2022. Preţurile de consum au crescut cu 5,33% la mărfurile alimentare și cu 3,64% la servicii, dar au scăzut cu 0,19 % la mărfurile nealimentare.

În industrie, producţia crește în primele trei luni din 2023 cu 18,3% faţă de producția din primele trei luni din 2022.

Cifra de afaceri din industrie crește în perioada ianuarie-martie 2023 cu 7,4% față de nivelul înregistrat în primele trei luni din 2022.

Agenţii economici din judeţul Constanţa au exportat, în luna ianuarie 2023, mărfuri în valoare de 159,3 milioane euro şi au importat mărfuri în valoare de 351,8 milioane euro (exportul este exprimat în preţuri FOB, iar importul în preţuri CIF).

În structură, în această perioadă predomină produsele din capitolul „Combustibili şi uleiuri minerale” atât la export cu 52,3% (produse petroliere), cât și la import cu 74,3% (petrol şi, în cantităţi mai mici, produse petroliere).

De asemenea, la export ponderi importante mai deţin produsele din capitolul „Cereale” (12,4%), iar la import produsele din secțiunea „Maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile”(5,7%). Faţă de ianuarie 2022, exportul a scăzut cu 10,2%, iar importul a crescut cu 23,2%.

Traficul de mărfuri prin portul Constanţa însumează 72,9 milioane tone în anul 2022 şi este cu 11,0% mai mare decât în aceeași în anul 2021.

Traficul prin Canalul Dunăre - Marea Neagră, în volum de 17,3 milioane tone mărfuri în anul 2022, a fost aproximativ la același nivel faţă de volumul înregistrat în anul 2021. Numărul total al navelor tranzitate a crescut cu 2,6% în anul 2022 față de cel înregistrat în anul 2021 și numărul navelor străine care au traversat canalul a crescut cu 16,1%.

În anul 2022 au fost finalizate 4173 locuinţe, cu 868 mai multe decât în anul 2021.



Ştiri recomandate

12