Salariul minim va crește până în 2020 precum Făt-Frumos!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Averse de promisiuni de la Guvern

Salariul minim va crește până în 2020 precum Făt-Frumos!

Politică 29 Iunie 2017 / 17:11 552 accesări

Ce fac politicienii cel mai bine? Să promită și să mintă! Dacă este să luăm în considerare toate făgăduielile noului Guvern, am putea spune că „Dumnezeul Dragnea“ ne-a pus mâna pe cap! Social democrații au modificat radical programul de guvernare cu care au câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2016. Astfel, la un Executiv nou, avem un program de guvernare nou. În cel din ianuarie PSD promitea creşterea accelerată a salariului minim pe economie, la 1.450 de lei (322 de euro) în 2017 (măsură aplicată de la 1 februarie) şi apoi la 1.510 lei (335 de euro) în 2018, 1.625 de lei (361 de euro) în 2019 şi 1.750 de lei (389 de euro) în 2020, aceasta fiind considerată "varianta pesimistă" a scenariului de evoluţie economică. În noul program de guvernare, citat de digi24.ro, creşterea este accelerată semnificativ. Astfel, noul premier Mihai Tudose și echipa sa ne promit că nivelul salariului minim brut în România va fi de 2.000 de lei în 2018, 2.200 de lei în 2019 şi 2.400 de lei în 2020. Porivit programului de guvernare prezentat de digi24.ro, pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2.300 de lei în 2018, 2.640 de lei în 2019 și 3.000 de lei în 2020.

PENSIONARII, PE CAI MARI

Și pensionarii vor fi avantajați de noul program de guvernare. Acesta prevede creşterea masivă a veniturilor pensionarilor, propunând un grafic accelerat de majorare, cu o primă etapă de la 1 iulie 2017. „Punctul de pensie va creşte în următorii patru ani, astfel: la 1 iulie 2017 punctul de pensie va fi 1.000 de lei, la 1 iulie 2018 punctul de pensie va fi 1.100 de lei, la 1 aprilie 2019 punctul de pensie va fi 1.265 de lei, la 1 aprilie 2020 punctul de pensie va fi 1.400 de lei şi la 1 octombrie 2020 punctul de pensie va fi 1.775 de lei“, arată documentul menţionat. De asemenea, pensia minimă urmează să crească la 650 de lei de la 1 ianuarie 2018. În plus, PSD promite extinderea regimului aplicat în prezent în IT, de impozit zero pe venituri, şi pentru medici. "Începând cu 2018 propunem extinderea neimpozitării venitului şi pentru medici", arată documentul.

VOUCHERE DE VACANŢĂ, ABIA ÎN 2018

O altă măsură promisă de PSD în campania electorală, de acordare a unui tichet de vacanţă fiecărui bugetar în acest an, este modificată semnificativ în noua variantă a programului de guvernare. Suirsa citată arată că noul program indică aplicarea măsurii abia în 2018. „Toţi salariaţii din sistemul public vor beneficia de un voucher de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, valabil până la finalul anului 2018. Acordarea acestora se va face fie în 2017, fie în 2018 de fiecare ordonator de credit, în funcţie de solicitările angajaţilor, dar şi de disponibilităţile financiare ale instituției pentru 2017“, mai arată proiectul Guvernului Tudose.



12