Sâmbătă, mare sărbătoare! Uite ce sfinți cinstim!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sâmbătă, mare sărbătoare! Uite ce sfinți cinstim!

Religie 05 Iulie 2017 / 16:00 2582 accesări

Sâmbătă, 8 iulie, Biserica Ortodoxă Română îi cinstește pe sfinții mucenici dobrogeni Epictet și Astion, de la Halmyris. Cu acest prilej, sunt organizate o serie de evenimente religioase. Astfel, IPS Teodosie va avea un program încărcat. Vineri, 7 iulie, de la ora 18.00, el va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Epictet și Astion” din Constanța (Aleea Veteranilor nr. 11, zona Km 5); sâmbătă, 8 iulie, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va fi prezent, de la ora 9.00, la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, jud. Tulcea; duminică, 9 iulie, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, județul Constanța, așezământ monahal ce își cinstește ocrotitorii.

CINE AU FOST Sfinții Epictet şi Astion, cei mai vechi mucenici de pe teritoriul României, au pătimit aproape de actualul sat Dunavăţul de Jos, în cetatea Halmyris (Tulcea). Potrivit actului martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305). Originar din părţile Răsăritului, Sfântul Epictet era preot și ducea o viaţă curată. Astion era un tânăr, nepot al senatorului roman Iulian. Era păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism. Apoi, împreună, se îmbarcă şi pleacă spre Halmyris. Sosind în cetate, comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, a poruncit ca cei doi să fie supuși chinurilor. Pe 8 iulie 290 i s-a tăiat capul întâi lui Astion, apoi preotului Epictet. Sfintele moaște au fost descoperite după 1.700 de ani, pe 15 august 2001. Săpăturile arheologice au fost întreprinse de o echipă condusă de arheologii Mihail Zahariade şi Ovidiu Bounegru. După descoperirea sfintelor moaște în cripta situată sub altarul bazilicii de la Halmyris, IPS Teodosie a sprijinit realizarea expertizei antropologice pentru identificarea sfintelor moaște, apoi, printr-o slujbă solemnă, le-a redat cultului, fiind așezate spre cinstire în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, iar o parte din sfintele moaște au fost dăruite mănăstirii Halmyris, din apropierea fostei cetăți.



12