Sâmbătă, ploi torențiale, vijelii și grindină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sâmbătă, ploi torențiale, vijelii și grindină

Vremea 02 August 2019 / 14:00 2961 accesări

Meteorologii au emis, vineri, două avertizări Cod galben de ploi şi vânt, care vizează cea mai mare parte a ţării, inclusiv Dobrogea, valabile până sâmbătă seara.

Prima avertizare este valabilă de vineri, la ora 21.00, până sâmbătă, la ora 9.00, şi vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu şi Braşov.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

A doua avertizare intră în vigoare sâmbătă, la ora 9.00, şi este în valabilă până la ora 21.00. Potrivit avertizării, sunt vizate judeţe din toate zonele ţării: Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Neamţi, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.

Meteorologii susţin că în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei şi local în zona montană se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 50-70 l/mp.



Ştiri recomandate

12