„Sanitas“ AVERTIZEAZĂ Ministerul Sănătății! Ce se întâmplă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Sanitas“ AVERTIZEAZĂ Ministerul Sănătății! Ce se întâmplă?

Sănătate 08 Ianuarie 2019 / 18:02 1046 accesări

Reprezentanții Federației ”Sanitas” din România și cei ai Ministerului Sănătății s-au întâlnit pe 8 ianuarie, pentru a găsi soluții de corectare a problemelor generate de aplicarea O.U.G. 114/2018 în Sănătate. Prima solicitare aflată pe lista de subiecte a Federației ”Sanitas” este cea a raportării sporurilor salariale la nivelul din 2019 al salariilor pentru toți angajații din cele două sisteme, astfel încât să nu se adâncească diferențele de venituri, deja existente între diferitele categorii de salariați. ”Considerăm această cerință ca fiind nediscutabilă, acceptarea ei de către guvernanți fiind dovada minimă că actuala putere s-a hotărât să trateze cu responsabilitate și respect angajații din Sănătate”, potrivit Biroului Operativ al ”Sanitas”.

Reprezentanții SANITAS au identificat, în cadrul întâlnirii, toate deficiențele O.U.G. 114/2018, considerând inacceptabil ca munca suplimentară să nu fie plătită sau ca sistemul de salarizare să fie, în continuare discriminator pentru unele categorii de salariați precum farmaciști, biologi, psihologi, fiziokinetoterapeuți, registratori medicali, personal TESA, infirmiere, brancardieri etc. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și-a arătat disponibilitatea de a găsi soluții de rectificare a O.U.G. 114/2018, în favoarea angajaților din Sănătate. Participanții la întâlnire au convenit continuarea dialogului, următoare întâlnire fiind stabilită pentru săptămâna următoare, pentru a da timp Ministerului Sănătății să vină cu soluții concrete la solicitările ”Sanitas”. ”Vă vom ține la curent cu rezultatele obținute, dar și cu următoarele forme de reacție sindicală, în cazul în care soluțiile nu sunt în favoarea membrilor noștri”, potrivit sursei citate.



12