Săptămîna Patimilor pentru Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Săptămîna Patimilor pentru Ucraina

Externe 05 Aprilie 2007 / 00:00 645 accesări

Majoritatea parlamentară din Ucraina, reprezentată de Partidul Regiunilor, Partidul Socialist şi Partidul Comunist, nu se teme de alegeri anticipate, a declarat preşedintele Parlamentului Aleksandr Moroz, ieri, în cadrul mitingului susţinătorilor Guvernului pro-rus al premierului Viktor Ianukovici. În Piaţa Independenţei din Kiev s-au strîns în jurul prînzului circa 10.000 de adepţi ai coaliţiei de guvernămînt. Ianukovici le-a mulţumit acestora pentru sprijin acordat şi s-a arătat convins că decretul prezidenţial privind dizolvarea Parlamentului şi convocarea alegerilor parlamentare anticipate va fi în cele din urmă retras.

Premierul ucrainean, Viktor Ianukovici, i-a propus, miercuri, unele concesii preşedintelui pro-occidental Viktor Iuşcenko pentru ca acesta să revină asupra deciziei sale. Astfel, acesta s-a declarat dispus să satisfacă o exigenţă centrală a şefului statului, care doreşte să interzică orice recrutare de parlamentari pro-occidentali de către coaliţia pro-rusă. Coaliţia guvernamentală mai este pregatită şi să adopte amendamente la legea care a redus semnificativ puterile prezidenţiale în favoarea celor ale Executivului. Pro-ruşii mai sînt de acord şi cu adoptarea unei legi care să conţină dispoziţiile unui memorandum în care Viktor Ianukovici să se angajeze să susţină politica externă pro-occidentală şi liberală a şefului statului. Premierul a promis, totodată, să respecte verdictul Curţii Constituţionale asupra decretului prezidenţial de dizolvare a Parlamentului.

La scurt timp însă după anunţarea acestei atitudini flexibile, liderul Partidului Comunist, Piotr Simonenko, i-a chemat pe protestatari să se deplaseze la reşedinţa preşedintelui şi să-i solicite anularea decretului de dizolvare a Legislativului. În cazul în care preşedintele Iuşcenko va forţa alegeri parlamentare anticipate, liderul comuniştilor a cerut începerea, la 11 aprilie, a unei greve generale naţionale, care să paralizeze orice activitate în ţară. Şi ministrul Transporturilor, Nikolai Rudkovski, a propus asedierea clădirii Cancelariei prezidenţiale pînă cînd preşedintele Iuşcenko nu îşi va anula decretul. Mult mai împăciuitor, mitropolitul Ucrainei a amintit că Biserica a fost întotdeauna de partea poporului şi şi-a exprimat speranţa în menţinerea păcii şi calmului în ţară.

La rîndul său, preşedintele Curţii Constituţionale ucrainene Ivan Dombrovski, de care depinde acum soarta ţării, şi-a prezentat miercuri demisia, dar aceasta a fost respinsă la scurt timp de către ceilalţi judecători din cadrul acestei instituţii. Curtea Constituţională urmează să se pronunţe în privinţa validităţii dizolvării Parlamentului.

Din afara ţării vin însă mesaje de sprijin pentru preşedintele pro-occidental. Preşedinţii polonez şi eston, Lech Kaczynski şi Hendrik Ilves, şi-au exprimat sprijinul în favoarea omologului ucrainean, în disputa politică în care este implicat acesta cu premierul Viktor Ianukovici. De altfel, Viktor Iuşcenko a discutat, marţi, la telefon, cu Înaltul Reprezenant UE pentru Politică Externă, Javier Solana, despre criza politică din ţară.



12