Săracii Europei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Săracii Europei

Eveniment 27 Iulie 2015 / 00:00 827 accesări

CA-N ROMÂNIA Companiile româneşti sunt mult subcapitalizate în raport cu cele din statele dezvoltate, ceea ce duce la datorii de trei ori mai mari decât resursele permanente, a declarat prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Florin Georgescu. „Indisciplina financiară duce la un grad ridicat de îndatorare a firmelor. Și-n plus, gradul de bancarizare este scăzut. Firmele private cu pierderi înregistrează un grad de îndatorare de 103%, iar activele lor nete sunt de 11 miliarde lei, ceea ce duce la o stare de insolvenţă care afectează mediul concurenţial“, a spus Georgescu. El a amintit că, în 2013, 400 de companii de stat au înregistrat pierderi de trei miliarde lei, ceea ce a dus la un impact de 0,1% asupra PIB - „Ambele sectoare, de stat şi privat, prezintă un sold pozitiv între profituri şi pierderi (+1,5 miliarde lei la stat, respectiv +14,5 miliarde lei în sectorul privat). Statul mai este acţionar la 400 de companii care înregistrează pierderi (patru dintre ele se află în proces de restructurare şi privatizare - Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Poşta Română, CFR Marfă). Restul sunt unităţi care furnizează servicii publice locale. Alte 540 de companii de stat au înregistrat un profit net de 4,5 miliarde lei“.

UN PARADOX Tot în 2013, 263.500 de firme private au înregistrat pierderi în valoare de 39 miliarde lei, sumă relativ constantă în ultimii şapte ani. Alte 251.860 de firme private înregistrează un profit net de 53,5 miliarde lei, în timp ce 87.500 de firme au închis pe zero. „Un paradox inedit este dat de frecvenţa ridicată a creditelor acordate de acţionarii privaţi propriilor firme cu pierderi. Soldul împrumuturilor de gen  este de 100 miliarde lei, respectiv 25% din datoria totală“, a mai spus Georgescu. În opinia sa, întărirea disciplinei financiare a persoanelor fizice şi juridice implică reforme structurale în economia reală, de stat şi privată, îmbunătăţirea substanţială şi coerentă a legislaţiei comerciale, fiscale şi contabile, prin preluarea celor mai bune practici din ţările perfomante ale Uniunii Europene şi întărirea administraţiei fiscale.



12