Sărbătoare mare pe 30 noiembrie!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei”

Sărbătoare mare pe 30 noiembrie!

Social 26 Noiembrie 2015 / 15:26 821 accesări

Mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei”

Mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei”

Poporul român îl cinstește pe 30 noiembrie pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și primul Apostol al Mântuitorului, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi. La aproximativ 80 de kilometri de Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care, conform tradiției, s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei. Aici, la Betleemul neamului românesc, vin în fiecare an mii de credincioși spre a-l cinsti pe Sfântul Apostol Andrei. Cu această ocazie,luni, 30 noiembrie, de laora 9.00, la mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei” din apropierea localității Ion Corvin, Înaltpreasfințitul (ÎPS) Teodosie, împreună cu un sobor de ierarhi din țară și din străinătate, va oficia Sf. Liturghie. Pentru că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la reactivarea așezământului monahal, la sfârșitul slujbei va fi lansată lucrarea „Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei - 25 de ani de vatră monahală neîntreruptă, 1990-2015”, semnată de către arhimandritul Cosma Mitu, starețul mănăstirii, și un pasionat de istorie dobrogeană, teologul Ionuț Druche. Începând cuora 18.00, pe scena Casei de Cultură din Constanța va avea loc concertul de muzică patriotică „Sus inima români!”, susținut de Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” (dirijor arhid. asist. univ. dr. Ion Iulian Dumitru) și Muzica Militară a Forțelor Navale Române (dirijor col. dr. Cornel Ignat). În deschiderea concertului, vor fi amenajate două expoziții: „Peștera Sfântului Apostol Andrei în fotografii de epocă”, organizată de Ionuț Druche, și „Peștera Sfântului Andrei în ochii copiilor”, coordonată de Mădălina Oana Sfetcu, profesor de desen în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Tuzla. Intrarea este liberă.

CINE A FOST SF. ANDREI Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitate aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, şi este fratele Sfântului Apostol Petru. Petru și Andrei au renunțat la îndeletnicirea de pescari, L-au urmat pe Iisus Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”, adică apostoli. Sfântul Apostol Andrei a propovăduit Evanghelia în ţinuturile Bitiniei, Traciei, Macedoniei şi Sciţiei Minor, adică Dobrogea de astăzi, în cetăţile Tomis, Callatis şi Histria, fiind cunoscut drept „apostolul românilor”. Conform istoricilor bisericești, Sfântul Apostol Andrei a fost martirizat în cetatea Patras, din Grecia de astăzi, prin răstignire, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, numită „crucea Sfântului Andrei”.

Taguri articol


12