Șase posturi de televiziune din Republica Moldova au licențele suspendate pentru manipulare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șase posturi de televiziune din Republica Moldova au licențele suspendate pentru manipulare

Externe 17 Decembrie 2022 / 11:09 1864 accesări
Foto: facebook

Foto: facebook

Decizie fermă în Republica Moldova: șase posturi de televiziune nu mai pot emite de astăzi. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale şi anunțată de Natalia Gavrilița, premierul Republicii Moldova.

Este vorba despre posturile NTV Moldova, TV6, Orhei TV, Accent TV, RTR Moldova și Primul în Moldova, majoritatea afiliate PSRM și Partidului Șor.

Natalia Gavrilița a scris că cele șase posturi TV au licențele de emisie suspendate pe durata stării de urgență pentru că au reflectat în mod tendențios și manipulator evenimentele din țară și pe cele legate de războiul din Ucraina.

La aproape 300 de zile de război în Ucraina, propaganda în Republica Moldova nu a contenit, ba mai mult - aceasta s-a intensificat. În situația în care împotriva țării noastre se desfășoară nu doar un război energetic, dar și unul informațional, avem responsabilitatea și chiar obligația de a ne proteja cetățenii și țara.

Decizia de astăzi are drept scop să securizeze spațiul informațional din țară, să elimine manipularea și propaganda, elemente corupte și deosebit de periculoase, mai ales în perioada dificilă pe care o traversăm.



Ştiri recomandate

12