Scandal de proporții! Un şofer ucigaș, la a doua eliberare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scandal de proporții! Un şofer ucigaș, la a doua eliberare!

Eveniment 29 August 2016 / 09:07 604 accesări

Șoferul în vârstă de 23 de ani, din Bucureşti, care a provocat miercuri un accident mortal şi a fugit de la locul faptei este liber, pentru a doua oară. Ordonanța de reținere a expirat! Acesta va fi prezentat marți în fața magistraților Judecătoriei Sectorului 3 cu propunere de arestare preventivă. Încurcate sunt căile justiției! Sâmbătă, polițiștii au emis o ordonanță de reținere pe numele suspectului, pe care l-au dus în fața unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Acesta a dispus infirmarea reținerii și lăsarea în libertate a bărbatului. Celebrul polițist-scriitor-blogger Marian Godină și-a pierdut mințile după ce a aflat vestea. „Procurorul nu a propus arestarea preventivă a şoferului, astfel că acesta a plecat acasă liber ca pasărea cerului. Frustrant! Incredibil de frustrant pentru toți cei care au muncit la acest caz. Cam acestea sunt momentele în care simți că cineva îşi bate joc de munca ta", a scris Godină. Noaptea a fost un sfetnic bun, iar duminică, audierile au fost reluate și ordonanța emisă de poliție sâmbătă a fost pusă în aplicare, expirând luni dimineață. Astfel, șoferul a devenit din nou liber. Judecătorii vor decide marți dacă acesta trebuie să fie arestat.

Tânărul are pe capul său acuzații de o gravitate extrem de mare: ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere fără permis. În urma accidentului produs, la data de 24 august, pe strada Energeticienilor din București, o femeie și-a pierdut viața. Serviciul de Îndrumare și Control din cadrul Parchetului General face verificări privind modul de desfășurare a anchetei deschise în cazul șoferului. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a dispus efectuarea verificărilor, informează Mediafax.



12