Un scandal de spionaj zguduie America. O femeie care a activat în forțele aeriene a fugit in Iran și a dezvăluit informații secrete. Biroul Federal de Investigații consideră că acțiunea poate aduce atingere gravă securității naționale. În aceeași anchetă au fost trimiși în judecată și patru cetățeni iranieni.
Monica Witt, fost ofițer în serviciile secrete americane, a lucrat pentru Forțele Aeriene 11 ani, dar a trecut în rezervă în 2010 și a devenit funcționar guvernamental.
Participa la operațiuni de spionaj împotriva Iranului. A avut acces la informații clasificate și la identitățile agenților din teren. Este acuzată că le-a dezvăluit iranienilor informații despre un program secret american și date secrete despre mai mulți ofițeri.
Monica Witt a participat la o conferință anti-americană organizată la Teheran. S-a întors în Statele Unite, dar a intrat în contact cu un bărbat care are dublă cetățenie, americană și iraniană. După un timp a fugit la Teheran și i-a ajutat pe iranieni să pună la punct o operațiune de neutralizare a agenților americani.
Biroul Federal de Investigații crede că ea se află în continuare în Iran și nu poate fi adusă în fața justiției.