Scenă macabră! Femeie găsită spânzurată în Portul Tomis!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scenă macabră! Femeie găsită spânzurată în Portul Tomis!

Eveniment 23 Mai 2016 / 22:13 6449 accesări

Cateluţa Liliana Nicolescu. Sursa foto: Google+

Cateluţa Liliana Nicolescu. Sursa foto: Google+

Descoperire macabră în Portul Tomis! Autorităţile au fost sesizate în această seară să intervină în Portul Tomis, unde un bărbat a descoperit o femeie de 46 de ani, spânzurată pe o ambarcaţiune. Potrivit primelor informaţii, cel care a descoperit cadavrul este chiar un membru al familiei femeii spânzurate. Poliţiştii de la Criminalistică sunt la faţa locului pentru a efectua cercetări cu privire la producerea evenimentului. Vom reveni cu amănunte.

UPDATE:

Membrii familiei decedatei sunt la faţa locului. Criminaliştii au stat de vorbă cu aceştia pentru a afla mai multe detalii despre cea care se pare că şi-a pus capăt zilelor. Suicidul este principala pistă pe care merg anchetatorii.

UPDATE 1:

Potrivit unui martor, femeia ar fi fost descoperită de fiul ei, spânzurată în barcă. Bietul băiat de doar 14 ani a început să ţipe şi a fost auzit de un bărbat care are grijă de ambarcaţiunile de lângă ponton. Bărbatul a tăiat sfoara cu care s-a spânzurat femeia, apoi a sunat la 112. Ambulanţa a ajuns la locul evenimentului în jurul orei 21.30. Medicii au constatat decesul. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Medicină Legală pentru autopsie. Criminaliştii vor stabili modul exact în care a murit femeia.

UPDATE 2:

Conform unui alt martor, se pare că femeia ar fi avut o fată de 22 de ani plecată în străinătate. Persoana respectivă susţine că femeia s-ar fi sinucis de dorul fiicei sale.

UPDATE 3:

Cea care și-a pus capăt zilelor este Cateluţa Liliana Nicolescu. Femeia era laborant tehnician în Laboratorul de fizică-chimie a Colegiului Carol I.

Taguri articol


12