Schimbări importante în Familia regală britanică. Fratele cel mic al Regelui, Prinţul Edward, a primit titlul de Duce de Edinburgh, iar copiii Prinţului Harry au devenit "Prinţi". Cei doi nepoţi ai Regelui Charles vor fi de acum Prinţul Archie şi Prinţesa Lilibet. Au rămas de altfel mai puţin de două luni până la încoronare, primul eveniment de acest fel la Londra din ultimii 70 de ani.
Surse din Palatul Buckingham au dezvăluit presei britanice că Ducii de Sussex, Harry și Meghan, ar putea participa la ceremonia încoronării. Toate planurile pentru marele eveniment îi includ și pe cei doi. Vorbim despre așezarea la masă, dar și despre momentul în care va avea loc încoronarea efectivă - cei doi au deja locurile alocate în Catedrala Westminster. Ducii de Sussex, Harry și Meghan, au confirmat că au primit invitația de la Palatul Buckingham, însă nu au oferit încă un răspuns dacă vor participa sau nu la încoronarea Regelui Charles al III-lea.
În cursul zilei de vineri, Familia regală britanică a anunțat că fratele cel mic al Regelui Charles al III-lea, Prințul Edward, a devenit Duce de Edinburgh. Este un titlu pe care l-a deținut și tatăl său și care i-a fost promis atunci când s-a căsătorit.