Schimbări la Ministerul Sănătății!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schimbări la Ministerul Sănătății!

Sănătate 21 Iulie 2016 / 12:14 553 accesări

Ministerul Sănătății (MS) a anunțat noi schimbări. Astfel, ministerul are un nou secretar de stat. Este vorba despre Ioana Ursu, 33 de ani. Ea va coordona, printre altele, politica medicamentului. ”Numirea Ioanei Ursu vine ca o confirmare a priorității ministrului Vlad Voiculescu de a asigura accesul pacienților din România la medicamentele de care au nevoie și de a reforma profund acest sector al politicilor de sănătate”, potrivit MS.

Ioana Ursu are o experiență de peste 10 ani în formularea de politici farmaceutice și în elaborarea mecanismelor de finanțare a medicamentelor. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca. Apoi a obținut diplome de master în Științe Politice de la Université Paris-Est Marne-la-Vallée din Paris și în Politici Internaționale de Sănătate de la London School of Economics din Londra. De-a lungul carierei, desfășurată în Marea Britanie și Germania, a fost asociat extern al National Institute for Clinical Excellence (NICE) din Londra, consultant senior la Evidera Inc. din Londra și fondator al Mapping Health Ltd, companie care a lucrat, printre alții, cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). La capitolul politici de sănătate, Ioana Ursu a realizat design de pachete de beneficii farmaceutice în cadrul sistemelor de asigurări de sănătate, a formulat recomandări de management și eficientizare a costurilor din sisteme de sănătate și a dezvoltat sisteme de decontare bazate pe evidențe clinice și economice.



12