Scuze diplomatice românești pentru jigniri americane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scuze diplomatice românești pentru jigniri americane

Externe 05 Iunie 2016 / 15:53 588 accesări
John McCain

John McCain

Senatorul republican John McCain a declarat, în contextul dezbaterilor electorale din SUA, că, indiferent dacă Donald Trump va deveni preşedinte, sistemul democratic de control instituţional funcţionează în SUA, adăugând: ”Nu suntem România”. Numeroşi politicieni şi analişti din SUA, inclusiv din Partidul Republican, sunt preocupaţi de perspectiva unei victorii a controversatului magnat Donald Trump în scrutinul prezidenţial. În acest context, John McCain, devenit recent un susţinător reticent al lui Donald Trump, a declarat că naţiunea americană nu va fi în pericol în cazul în care controversatul politician devine preşedinte. ”Eu cred în continuare că avem instituţii guvernamentale care vor ţine sub control o persoană care ar încerca să îşi depăşească atribuţiile constituţionale. Avem Congresul. Avem Curtea Supremă de Justiţie. Nu suntem România”, a explicat McCain într-un interviu acordat ”New York Times”.

Ambasada României în SUA a reacţionat la declaraţiile lui John McCain, subliniind că senatorul american a comis, probabil, o eroare invocând ţara noastră. ”Domnul senator John McCain este cunoscut drept un prieten constant al României, domnia sa fiind chiar unul dintre semnatarii Rezoluției Senatului SUA privind împlinirea a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi SUA. Acest document subliniază ”rolul semnificativ al României, în ultimii 25 de ani, dar mai ales în contextul regional actual, în direcţia promovării stabilităţii, securităţii şi respectării principiilor democratice în Europa Centrală şi de Est, Balcanii de Vest şi regiunea Mării Negre. În aceste condiții, probabil că domnul senator John McCain a comis o eroare invocând România într-o formulare nefericită care contrazice esența unei declarații oficiale, sprijinită de senatorul John McCain și adoptată în unanimitate de Senatul SUA, prin care țara noastră este apreciată tocmai pentru contribuția majoră la promovarea și respectarea principiilor democratice în regiune”, notează ambasada României.



12